Scandal cu săbii între două grupări de interlopi în plină stradă, chiar la ieşirea dintr-un club situat lângă sediul Primăriei din Timişoara. Scenele desprinse parcă dintr-un film de acţiune au avut loc în această dimineaţă. În urma altercaţiei, un membru al uneia dintre grupări a ajuns în stare gravă la spital.

Povestea unui scenariu demn de premiul Oscar

Altercaţia din clubul de manele Every Time a izbucnit în această dimineaţă, când un bărbat a fost lovit de un grup format din 10-15 indivizi. Bărbatul, pe numele lui Tudor Stoiţi, a fost înjunghiat, după ce a mai fost implicat într-un alt scandal izbucnit în barul Ibiza.

Anunțuri
Anunțuri

Conform pressalert.ro, în scandalul din această dimineaţă a fost atacat şi Taloş Adrian, însă ţinta iniţială a atacatorilor ar fi fost Stoiţi, care, de altfel, a fost şi primul agresat. Potrivit sursei amintite, în altercaţie, mai mulţi interlopi ar fi fost răniţi.

Un bărbat implicat în evenimentul nefericit a declarat pentru tion.ro că, în momentul în care a ieşit dintr-un bar însoţit de două fete şi s-au îndreptat către autoturismul uneia dintre ele, au văzut mai mulţi indivizi care se băteau în staţia de taximetre. Evident, unul dintre bătăuşi a sărit la bătaie şi a vrut să-i "aplice" o lovitură cu sabia în cap, însă bărbatul a reuşit să se apere şi nu a fost rănit grav, însă a fost tăiat la mână şi la faţă.

Conform adevărul.ro, o parte dintre interlopii care au fost implicaţi în eveniment ar face parte şi din faimosul dosar al "grupării Udrea", dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiş şi instrumentat de DIICOT.

Anunțuri

Se pare că Tudor Stoiţi a fost cel mai grav rănit în urma scandalului, el ajungând la spital cu dinţii scoşi şi o sabie în cap, iar un alt interlop a ajuns în unitatea medicală înjunghiat cu o sabie în piept.

La Spitalul Municipal au ajuns şi mai multe echipaje de intervenţie, pentru a nu se isca un alt scandal.

În această după-amiază, oamenii legii au emis, evident, şi un comunicat de presă, conform căruia un număr de nouă persoane ar fi fost implicate în scandal. "Cinci indivizi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru a fi audiaţi, iar patru dintre ei au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare. Conform primelor cercetări efectuate la faţa locului, nouă persoane ar fi consumat alcool într-un local din oraşul Timişoara şi când au părăsit locaţia respectivă ar fi iscat şi participat la acel scandal", au declarat reprezentanţii Poliţiei, în comunicat.

În acest caz, oamenii legii au deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi pentru lovire şi alte violenţe, însă acuzaţiile pot fi schimbate, dacă se modifică numărul de zile de îngrijiri medicale de care vor avea nevoie victimele. #Elena Udrea #Politie #crima organizata