Istoria aviaţiei pe malurile Begăi începe în timpul Primului Război Mondial, când o prima bază aeriană a fost amplasată pe păşunea comunală de lângă Dudeştii Noi. Timp de doi ani, între 1915 şi 1917, aceasta a funcţionat pentru repararea şi încărcarea dirijabilelor germane. Peste alţi doi ani, în 1919, baza aeriană era închisă.

Pe 10 iulie 1935 este dat în folosinţă primul aeroport civil al Timişoarei. Acesta era amplasat în nordul actualului municipiu, exact pe locul pe care astăzi funcţionează centrul comercial Iulius Mall, terenul fiind folosit la acea vreme ca loc de instrucţie de către Garnizoana Timişoara. O săptămână mai târziu, aici aterizează primul avion. Acesta avea la bord trei persoane, doi membri ai echipajului şi un pasager.

Inaugurarea aeroportului provizoriu Timişoara avea loc pe data de 20 iulie 1935. La acel moment, baza materială a ceea ce avea să devină peste timp al treilea cel mai mare aeroport al României era formată din patru butoaie de zinc cu măsurătoare de benzină, o pompă pentru alimentarea avioanelor şi patru stingătoare de incendiu. "Clădirea" aerogării era de fapt o cocioabă din scânduri şi carton, cu trei încăperi şi o sobă. Una dintre încăperi era folosită ca sală de aşteptare, o alta ca birou administrativ şi de trafic, iar cea de-a treia de către comandant.

La jumătatea anului 1936, Timişoara primea cinci milioane de lei pentru construcţia unui aeroport definitiv. Din aceşti bani trebuiau ridicate o aerogară şi un hangar, precum şi alte două clădiri. Acestea urmau să fie folosite ca posturi de transmisiuni şi telegrafie. Toate construcţiile urmau să fie amplasate pe câmpia Cioca. Doi ani au durat lucrările, dar pentru că la finalizarea lor nu erau făcute racordurile la curent, telefon sau apă şi canal, mutarea operaţiunilor s-a făcut abia după 1938. În final, aeroportul nu va funcţiona totuşi la Cioca, dat fiind unele probleme în finanţarea lucrărilor şi pentru că solul era impropriu. Clădirile au fost într-un final donate Institutului Meteorologic Central.

Al Doilea Război Mondial găseşte operaţiunile în desfăşurare pe un teren din Moşniţa Nouă. Acesta avea 91 de hectare şi dispunea de o pista de 1.200 de metri lungime şi 600 lăţime. "Clădirea" aeroportului era o baracă din scânduri cu trei încăperi, adusă de la Deta, iar pentru balizaj se foloseau 27 de lămpi colorate, cu petrol.

După terminarea războiului începe, între 1952 şi 1953, construcţia aeroportului pe care îl cunoaştem astăzi. Acesta era iniţial folosit de Unitatea Militară de Aviaţie. Pentru că, în anii 60, Timişoara se dezvoltă, devenind un centru economic din ce în ce mai important, mai marii vremii au luat decizia construirii unui aeroport civil pe măsura zonei pe care urma să o deservească. Panglica noului aeroport, care opera doar curse interne, a fost tăiată cu mare fast pe 28 februarie 1964, iar un an mai târziu pista a fost prelungită cu 500 de metri, ajungând astfel la 2.500 de metri.

În 1976, prin Decret de Stat, vine decizia de modernizare a aerogării, dorindu-se introducerea zborurilor externe. Timp de doi ani, între 1977 şi 1979, cât au durat lucrările, activitate aeroportului timişorean a fost preluată de aeroportul din Arad. 20 septembrie 1979 este data inaugurării zborurilor interne şi de mărfuri, pentru ca pe 1 noiembrie 1980 să fie făcut primul zbor internaţional. La începutul anilor `80, pasagerii aveau la dispoziţie, săptămânal, şase zboruri dus-întors către Capitală şi două către Litoral. Tot atunci se putea zbura către Frankfurt, Chicago şi New York.

După Revoluţia din 1989, în care Aeroportul din Timişoara a jucat un rol foarte important, aerogara a trecut prin numeroase modernizări, traficul de pasageri şi numărul curselor fiind în continuă creştere. În prezent, Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara se pregăteşte de conectarea la Centrul Internodal de la Remetea Mare, ceea ce va însemna legarea acestuia direct de autostradă şi calea ferată. #familie #Muzeu