În plin sezon estival şi în lunile în care românii stabiliţi în străinătate vin în vizită în ţară, o veste proastă vine să le strice planurile. Angajaţii de la compania aeriană Romatsa anunţă grevă de avertisment pentru ziua de miercuri, 15 iulie, între orele 11.00 şi 13.00. Conform realitatea.net, este vorba despre prima oară în istorie când angajaţii companiei aeriene vor intra în grevă.

Compania anunţă pe cei care şi-au cumpărat deja biletele de avion chiar în acest interval orar că se vor confrunta cu probleme mari. Doar 30% dintre avioanele care trebuiau să plece în cursă atunci vor zbura efectiv.  Din fericire, pe durata grevei, organizatorii au decis să asigure transportul pentru o treime dintre zboruri, aeronavele poliţiei, Smurd sau alte urgenţe. 

Se pare că totţi controlorii de trafic sunt supăraţi după recenta schimbarea a conducerii companiei. Astfel, angajaţii se tem că îşi vor pierde serviciul după ce orice încercare de discuţie şi negociere cu actualul director al Romatsa, Ion Aurel Stanciu, au fost sortite eşecului.

Iniţiatorii protestelor au precizat că este prima grevă din istoria controlorilor din România.

Anunțuri
Anunțuri

Ei au menţionat că nu se luptă pentru bani, măriri de salarii sau orice alte drepturi ci „pentru că tovarăşul general îndreaptă ROMATSA spre colaps”.

Este prima grevă, dar nu este primul protest al salariaţilor din aviaţiei, ei au mai protestat în 1995 iar în luna martie, 200 de controlori de zbor au purtat banderole albe în faţa sediului companiei Romatsa. Ei au contestat planul de restructurare a companiei.

În grija şi sub responsabilitatea companiei aeriene de află între 2.500 – 3.000 de aeronave care tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României. Cât despre salariaţi, aceştia sunt în jur de 200.

Compania nu a fost lipsită şi de alte scandaluri de-a lungul timpului: printre angajaţii Romatsa s-a scris că există mai multe relaţii de rudenie şi, astfel, conflicte mari de interese. De altfel, salariaţii se pot plânge de orice în afara banilor: compania are angajaţi plătiţi cu sume între 2000 şi 7000 de euro pe lună.

#Turism #Romani de pretutindeni #Finante