Anchetatorii sloveni au confirmat identitatea cadavrului găsit în pădurea din apropierea locului în care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad şi-a pierdut viaţa împreună cu soţia, fiul şi soacra sa. Testele ADN au confirmat că este vorba despre Stanka Brajer în vârstă de 50 de ani. Medicii legişti au constatat că moartea a survenit prin asfixie mecanică, fiind rezultatul unui suicid, şoferul cisternei punându-şi capăt zilelor cu ajutorul curelei de la pantaloni ce i-a servit drept ştreang, familia descoperindu-l acum 5 zile, la două săptămâni de la producerea accidentului, atârnat într-un copac.

...

Şoferul cisternei care a trecut cu autovehicolul, la propriu, pe o autostradă din Slovenia, peste maşina unei familii de arădeni aflaţi în vacanţă a fost descoperit ieri fără suflare la mai puţin de un kilometru de locul tragicului #Accident, în apropierea unei căi ferate.

Anunțuri
Anunțuri

Anunţul a fost făcut de autorităţile slovene care au precizat că nu sunt 100% siguri de identitatea celui găsit mort.

Poliţia slovenă a fost de fapt sunată de rudele şoferului cisternei, membrii familiei fiind cei care l-au descoperit decedat pe Stanka Brajer, acesta fiind numele conducătorului auto ce s-a făcut nevăzut imediat după producerea accidentului. Deşi familia şoferului este sigură că cel găsit este unul şi acelaşi cu vinovatul de uciderea a patru persoane, autorităţile spun că identitatea conducătorului auto urmează să fie confirmată cu ajutorul testelor ADN.

Vă reamintim că pe data de 13 iulie vestea morţii violente a procurorului Flavius Corneliu Chiş, în vârstă de 44 de ani, de la Parchetul de pe langă Judecătoria Arad, îndolia magistratura din vestul ţării. Acesta se afla împreună cu familia, soţia de 35 de ani, fiul de 6 ani şi soacra de 60 de ani într-un autoturism oprit pe banda de urgenţă a autostrăzii unde a fost surprins de o cisternă care s-a urcat, la propriu, pe maşina soţilor Chiş, şoferul fugind de la locul accidentului.

Anunțuri

Evenimentul s-a produs în jurul orei 11,30 (ora Sloveniei) pe autostrada de coastă de la ieşirea din Ljubljana, între Unec şi Logatec.

Familia procurorului se întorcea din concediul petrecut în Italia, unde sărbătorise 9 ani de căsnicie şi era însoţită de o altă familie din Arad, maşina acestora având de asemenea de suferit în urma accidentului. Cei doi ocupanţi ai vehicolului, au scăpat cu viaţă, fiind transportaţi la spitalul din Ljubljana unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

Flavius Corneliu Chiş, urma ca la revenirea din concediu să fie "uns" pe data de 15 iulie, după ce promovase examenul, în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. #romani in Italia #Politie