In cursul zilei de miercuri, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis l-a propus în funcția de sef al Serviciului de Informații Externe (#SIE) pe senatorul PNL Mihai Răzvan Ungureanu.

Postul de director SIE era vacant din septembrie anul trecut, când Teodor Meleșcanu își dădea demisia din această funcție pentru a participa la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2014.

Senatorul PNL, a mai deținut funcția de director SIE în perioada noiembrie 2007 - februarie 2012 când a fost numit prim-ministru de către președintele de atunci al României, Traian Băsescu.

Mulțumind președintelui Klaus Iohannis pentru încrederea acordată, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu s-a arătat onorat de această nominalizare și a declarat că speră să primească votul Parlamentului pentru investirea sa în această funcție.

Anunțuri
Anunțuri

Precizând că în condițiile regionale atât de tulburi este nevoie de o persoană cu experiență la conducerea SIE, el a subliniat faptul că aceasta a fost condusă foarte bine din septembrie anul trecut până acum, chiar în lipsa unui conducător civil.

Ulterior discuțiilor din Birourile Permanente din Parlament și a celor din Comisia de Specialitate, decizia finală privind acceptul senatorului PNL Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director SIE va fi luată în urma votului din plenul comun al Senatului și Camerei Deputaților.

Sprijinit atât de președintele Klaus Iohannis cât și de PNL, UDMR (este de notorietate apropierea sa de minoritatea maghiară) și UNPR (conform declarațiilor liderului UNPR, primul-ministru interimar Gabriel Oprea, care a declarat că sprijină orice propunere a președintelui Klaus Iohannis privind securitatea României), senatorul Mihai Răzvan Ungureanu se așteaptă inclusiv la votul unor parlamentari de la PSD sau mai noul partid ALDE (format din fuziunea PLR-PC).

Anunțuri

Istoric și diplomat de carieră, senatorul PNL a mai deținut două funcții politice importante, respectiv prim-ministru în perioada februarie-mai 2012, când Guvernul său a picat în urma moțiunii de cenzură a alianței USL, și ministru al afacerilor externe, în perioada decembrie 2004 - martie 2007.

Dacă prestația sa ca director al SIE a fost una extrem de discretă, în cea de ministru de externe a fost acuzat de cedarea către Ungaria a moștenirii Gojdu ce valora un miliard de dolari, cercetările inițiate în urmă cu câțiva ani fiind "îngropate" de președintele de atunci Traian Băsescu, ce avea cu siguranță cunoștință de cedarea moștenirii Gojdu.

După scurta perioadă cât a fost premier, Mihai Răzvan Ungureanu a șocat opinia publică, ținând prima pagină a ziarelor în urma dezvăluirii listei produselor de protocol extrem de scumpe ce erau plătite din bani publici pentru plăcerile sale: caviar de 10.000 de lei kilogramul sau carne de vită japoneză Kobe ce costa 3.500 de lei kilogramul. #Traian Basescu