A câştigat numai în ultimii 3 ani câte cel puţin tot atâtea medalii. Anual, elevul din Bistriţa a uimit la toate concursurile şi olimpiadele naţionale sau internaţionale unde a participat în domeniul său preferat, IT.

Rareş Bulai îşi va lua adio de la Liceul "Liviu Rebreanu" din Bistriţa, unde încă mai este elev. În această lună, el va susţine examenul de bacalaureat. Oraşul din Ardeal are aşadar un ambasador veritabil care-i face cinste ca şi bistriţenilor ori românilor, în general.

Toată lumea de la liceu îşi exprimă părerea de rău că Rareş nu va mai fi acolo, printre ei, ca elev. E şi normal, drumul fiecăruia în viaţă merge înainte iar geniul din ţara noastră e deja dorit peste Atlantic.

Anunțuri
Anunțuri

Cine este însă Rareş Buhai? Un elev extraordinar, care a surclasat pur şi simplu concurenţii oriunde a participat. El este considerat deja ca un geniu în IT şi mulţimea de medalii obţinute o demonstrează. Niciun alt elev din ţară nu a câştigat vreodată atâtea concursuri, unde să fie medaliat permament. Perfomanţa sa va fi foarte dificil de egalat.

Copiii României impresionează. Rareş, este deja solicitat cu mare insistenţă de cel puţin 3 dintre cele mai mari universităţi din Statele Unite ale Americii: Massachusetts Institute of Technology, Harvard şi Stanford University, la care a şi aplicat. Este prin urmare sigur că va studia în #SUA, informează şi mediafax.ro.

Viitorul student, este deja regretat mult de cel care l-a îndrumat la lotul naţional de informatică a României, Constantin Gălăţean care adaugă faptul că nu va putea să îl uite niciodată când tânărul va pleca la studii atât de departe.

Anunțuri

Nici directorul liceului, Constantin Rus, nu e prea fericit de plecarea băiatului însă acesta e destinul care oricum, se anunţă a fi unul frumos. "El este campionul campionilor din România", a mai spus directorul liceului bistriţean.

Acum însă, iată că americanii se luptă să îl aibă student, ceea ce pe Rareş îl bucură. El va face o alegere şi în funcţie de bursa pe care va urma să o primească.

Liceul "Liviu Rebreanu" din Bistriţa este deja în topul instituţiilor de învăţământ din ţară cu zeci de elevi olimpici. Ei mereu ajung în fazele superioare ale olimpiadelor, iar în 2015, nu mai puţin de 58 de elevi au reuşit să treacă de etapele premergătoare şi astfel, ei sunt acum prezenţi la fazele naţionale. Dintre ei, 10 elevi se vor prezenta la Olimpiada Naţională de Informatică.

Tinerii români sunt foarte prezenţi şi competenţi în IT iar compania Google, unde sunt angajaţi peste 300 de conaţionali, este cea mai bună dovadă. #Romanii au talent #Studenti