Turiștii care vor veni în căutare de soare și distracție pe litoralul românesc la sfârșitul acestei săptămâni, vor avea ocazia să viziteze Tomis Yaht & Salonul Auto - ediția a 18-a.

Expoziția  specializată de ambarcațiuni de agrement, sportive, de pescuit, scule și accesorii pentru pescuit, mobilier camping, terase si grădini de vară,  accesorii pentru timpul liber, precum și automobile, companii de asigurări,  leasing, se desfășoară între  11 și 14 iunie, la Constanța, în Portul Turistic Tomis.

Programul de vizitare este zilnic, între orele 11.00- 20.00.

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța este organizatorul evenimentului.

Anunțuri
Anunțuri

Deschiderea oficială a avut loc astăzi, 11 iunie,  în prezența  Directorul General - Președinte în exercițiu al  CCINA Constanța, Dănuț Jugănaru, președintele Asociației #Litoral-Delta Dunării, Corina Martin și alți reprezentanții ai firmelor expozante, presă, vizitatori. 

La acest târg expun nume binecunoscute în domeniu atât din străinătate cât și din mediul autohton. Aceștia promit pasionaților sporturilor de agrement pe apă, pescarilor, dar și împătimiților de mașini, oferte speciale pe toată perioada târgului.

Tomis Yaht, promotorul producătorilor și distribuitorilor de ambarcațiuni, are deja tradiție la nivel național. Aflat la cea de-a XVIII- a ediție, deschiderea târgului s-a bucurat de mare succes, fiind apreciat de expozanți, dar mai ales de vizitatori. 

Ambarcațiunile pot fi vizitate atât pe uscat cât și pe apă, existând posibilitatea de a efectua chiar și plimbari în larg.

Anunțuri

De asemenea, vor avea loc demonstrații de navigație cu bărcuțe pentru copii, jocuri marinărești și demonstrații de canoe.

Așadar, dacă vă aflați pe litoralul românesc în perioada 11 - 14 iunie, nu ratați acest eveniment!

Portul turistic Tomis este ușor accesibil, dispune de o parcare spațioasă, în apropierea locației evenimentului se află numeroase terase unde puteți savura preparate pescărești dar și internaționale. De asemenea, în apropiere se află Acvariul și Cazinoul din Constanța.