Ionuț Stănescu, în vârstă de doar 24 de ani, subofițer în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, a fost găsit împușcat în cap. Evenimentul a avut loc ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, într-o locuință de pe bulevardul 1 Mai din Constanța. Medicii l-au transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale dar s-a stins din viață câteva ore mai târziu.

În prezent, oamenii legii conturează tot mai mult ipoteza sinuciderii. Tânărul ofițer a tras un singur foc de armă care l-a răpus. Colegul cu care acesta locuia și care se afla în altă cameră în momentul producerii tragediei, poate oferi informații foarte prețioase anchetatorilor, deoarece se pare că cei doi erau și prieteni foarte buni și liniștiți, după cum au spus vecinii celor doi pentru reporterii ziarului "Telegraf".

Anunțuri
Anunțuri

Tot din spusele vecinilor, și colegul de apartament al lui Ionuț lucra tot în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, liniștea toturor locatarilor le-a fost spulberată de un foc de armă: Ionuț Stănescu se împușcase în cap cu arma din dotare. La sosirea echipajului SMURD, tânărul se afla în stare critică dar avea semne vitale.

"La locul solicitării am găsit un bărbat împușcat în cap care prezenta stare foarte gravă", a declarat pentru Telegraf dr. Aura Broască, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța.

Tabloul de coșmar i-a șocat pe cei care locuiau în blocul respectiv. Zeci de jandarmi, polițiști dar și colegi de-ai lui Ionuț au împânzit imobilul și zona, iar pe casa scării erau dovezile cumplitei tragedii: urmele de sânge lăsate din apartament și până la ambulanță.

Anunțuri

Ore întregi au participat echipele de criminaliști la cercetările făcute în apartamentul de la etajul al treilea. Tânărul Ionuț Stănescu nu a lăsat niciun bilet de adio. Colegul său de apartament a povestit oamenilor legii cum s-a întâmplat întreaga tragedie, dar în prezent, nimeni nu a dat informații oficiale în acest caz.

În timp ce criminaliștii cercetau apartamentul lui Ionuț, la Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, medicii se luptau să-l țină în viață pe Ionuț, însă eforturile acestora au fost în zadar, polițiștul a murit.

Tânărul era din județul Olt, localitatea Corabia, deținea funcția de subinspector de poliție și lucra din anul 2014 în cadrul Brigrăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Moartea lui Ionuț Stănescu este acum anchetată de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța. #Politie #Accident #Sinucidere