Update - ora 18.00 : Între timp Președintele Iohannis a primit actele medicale și a decis să semneze propunerea de numire a lui Gabriel Oprea în funcția de premier interimar. 

#Victor Ponta a decis să-și prelungească șederea în Turcia din motive medicale și i-a transmis Președintelui României o cerere prin care îi solicită să-i prelungească mandatul de Prim-ministru interminar lui Gabriel Oprea, președintele UNPR.

Conform informațiilor prezentate astăzi de publicația online stiripesurse.ro, președintele a cerut în mod explicit documente medicale din care să reiasă că Victor Ponta se află cu adevărat în incapacitate fizică și nu-și poate exercita funcția pe parcursul celor 28 de zile pe care Ponta le-a solicitat.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea, surse ale jurnaliștilor de la Digi24 au precizat că șeful statului ezită să facă o numire de Prim-ministru interimar chiar dacă constituția îi permite să ia o astfel de decizie. Tot jurnaliștii de la Digi 24 au dezvăluit și un plan de rezervă al lui Victor Ponta care ar intenționa să-și ia un concediu medical de o săptămână în cazul unui refuz final al lui #Klaus Iohannis, după care să-și ocupe postul de la Palatul Victoria.

Această situație este una unică în istoria României, președintele Iohannis fiind pus într-o situație cu totul nouă pe care va trebui să o gestioneze cu ajutorul juriștilor de la Palatul Cotroceni. În cazul în care nu va dori să numească nici pe generalul Oprea dar nici alt membru actual al Guvernului, situația va fi una cel puțin ciudată deoarece România se va regăsi în situația de a nu a avea un premier.

Anunțuri

Gurile rele, care îl acuză pe Ponta că a fugit practic în Turcia de frica #DNA și se comportă ca un ofițer sub acoperire deconspirat și fugărit de autorități îi solicită din ce în ce mai puternic lui Ponta să-și prezinte demisia și să se retragă din fruntea Guvernului pentru a salva imaginea statului român.

În schimb susținătorii lui Victor Ponta au strâns rândurile în jurul acestuia și nu văd nici o problemă în plecarea premierului din țară și nici în desemnarea generalului Oprea ca Prim-ministru intermiar pentru o perioadă de 28 de zile. Mai mult aceștia acuză DNA și opoziția de o încercare de lovitură de stat care este derulată în colaborare cu instituția prezidențială.