Pentru profesionalismul deosebit de care a dat dovadă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, maior Liviu Sîia, a fost detașat începând de astăzi în cadrul Centrului de Excelență pentru Operații de Stabilitate #NATO. Centrul NATO are sediul în Italia, la Vicenza, iar ofițerul de jandarmi român va ocupa funcția de șef al Secțiunii Analiză, Evaluare și Experimentare Lecții Învățate. Maiorul Liviu Sîia va ocupa inițial această funcție până la sfârșitul anului în curs, cu posibilitatea prelungirii mandatului său pe o perioadă de încă trei ani, potrivit incomod-media.ro.

Maiorul Liviu Sîia a absolvit Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din București, după care și-a efectuat studiile masterale în domeniul managementului resurselor umane la Facultatea de Economie din cadrul Universității din Pitești.

Anunțuri
Anunțuri

În 2008, Liviu Sîia a participat la un curs de Management al Unităților de Poliție organizat de către Centrul de Excelență pentru Operații de Stabilitate NATO, iar în 2012 a participat din partea NATO la instruirea Forțelor de Poliție Afgane, misiunea NATO Training Mission Afganistan (NTMA), în cadrul unui centru care număra aproximativ trei mii de studenți. În centrul de pregătire Wardak, maiorul român i-a instruit pe polițiștii afgani cu privire la acțiunile pentru aplanarea conflictelor, procedurile și tacticile de ordine publică și folosirea armamentului din dotare.

Mai mult, românul a participat în anul 2014 la misiuni specifice în cadrul structurilor mobile ale Poliției Germane, fiind reprezentantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș într-un proiect de schimb de experiență, potrivit incomod-media.ro.

Anunțuri

România, prin Jandarmeria Română, a obținut în cursul anului 2014 statutul de "Națiune Sponsor" la Centrul de Excelență NATO de la Vicenza, Italia, potrivit unui comunicat de presă al Jandarmeriei Române din 30 ianuarie 2015, preluat de către agerpres. Prin acest document, România a devenit membru permanent al structurii NATO din Italia.

Sursa foto: incomod-media.ro  #romani in Italia #Politie