România este în stare de șoc, după ce magistraţii din Vaslui au decis vineri, 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu aceea a controlului judiciar, în cazul celor șapte băieți care au violat o navetistă de 19 ani până ce fata a leșinat.

Conform informaţiei publicate ieri de adevărul.ro, cei șapte tineri au fost scoși de sub arestul la domiciliu, dar vor avea parte de o serie de restricții pe care trebuie să le respecte. Sub control judiciar, cei șapte băieţi nu au voie să meargă în cluburi şi baruri, să poarte arme la ei şi, în plus, nici să ia legătura cu victima sau cu martorii.

Deși fapta tinerilor este una extrem de gravă, cei "șapte magnifici" sunt judecați în libertate, după ce au violat o tânără de 19 ani ore în șir, până când aceasta a leșinat.

Anunțuri
Anunțuri

Conform sursei citate, este pentru prima dată în istoria poliției vasluiene când acuzaţii într-un caz atât de grav sunt judecaţi în libertate.

Potrivit click.ro, întreaga tragedie a avut loc în anul 2014, când, pe drumul de la școală spre casă, victima s-a întâlnit cu câțiva prieteni, care s-au oferit să o ducă acasă. Trauma adolescentei a început în momentul în care tinerii, pe care, de altfel, fata îi cunoștea, în loc să o conducă la domiciliu, au dus-o în altă parte, unde au chemat și alți băieți și au abuzat de ea ore în șir, până când tânăra a leșinat. Conform ziarului Click, fata ar fi fost abuzată timp de trei ore de cei "șapte magnifici".

Întregul oraș a fost zguduit atunci de trauma prin care a trecut copila şi toți își doreau ca violatorii să fie condamnați pe viață, iar vineri, 19 iunie, vestea că tinerii au fost eliberați și acum se pot plimba liniștiți pe stradă, după ce au distrus o viață de om, i-a șocat din nou pe locuitorii Vasluiului.

Anunțuri

Fapta tinerilor este de neiertat, iar ceea ce au făcut întrece orice imaginație, astfel că sentinţa dată de către magistrații Judecătoriei Vaslui a lăsat fără cuvinte o țară întreagă, care este pur și simplu revoltată de decizia impertinentă care a fost luată în cazul tinerilor violatori. #Politie #Violenta #abuz