Este arhicunoscut faptul că, în ţara noastră, Biserica Ortodoxă Română se implică în mersul treburilor de zi cu zi ale societăţii. De la cunoscutele intervenţii în plan politic şi nu numai, Biserica a decis să se implice, cel puţin la nivel declarativ, şi în alte segmente. Drept urmare, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj extrem de dur la adresa femeilor din România, pe care le condamnă pentru numărul mare de avorturi săvârşite în ultimii 20 de ani.

Conform ediţiei de ieri a cotidianului gandul.info, conducătorul BOR le îndeamnă pe femei să nu mai facă avorturi, întrucât acest fapt contravine dogmei creştine. În plus, în argumentarea sa, el se foloseşte de datele oficiale, care oferă cifre halucinante, conform cărora în ultimele două decenii, în România, au fost efectuate aproximativ 20 de milioane de avorturi.

Anunțuri
Anunțuri

Pe seama acestui trend, Patriarhul conchide că unul din motivele pentru care sporul demografic al României este negativ este rata avorturilor extrem de ridicată.Tema avorturilor este una foarte sensibilă în România.

De altfel, ţara noastră este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numarul de avorturi. Cauzele sunt multiple, iar autorităţile nu depun eforturi suplimentare pentru a educa populaţia tânără în acest sens. Poate că un plus de educaţie sexuală în şcoli ar duce la prevenirea bolilor cu transmitere sexuală şi a sarcinilor nedorite printre tineri.

Continuând pe acelaşi ton acid, Patriarhul Daniel vorbeşte de situaţiile în care, în vreme ce unele femei decid să facă avort, altele se chinuie de foarte multă vreme să aducă pe lume un copil. El îi îndeamnă pe cei care nu pot avea copii fie să adopte unul sau mai mulţi, fie să facă fapte de milostenie faţă de familiile defavorizate şi cu mulţi copii.

Anunțuri

Evident că reacţiile în urma acestei intervenţii a BOR sunt împărţite, certă fiind doar nepăsarea unora dintre noi în faţa acestei realităţi. Iar mult mai grav este că autoritaţile abilitate închid ochii în faţa acestei problematici extrem de grave a societăţii româneşti. #Crima #Religie #Prezervativ