Cazul care a explodat joia trecută la Timișoara continuă să șocheze opinia publică prin detaliile incredibile care ies la iveală. Astăzi Evenimentul Zilei a prezentat o parte a stenogramelor aflate la dosarul cauzei, înregistrări ce arată modul în care un magistrat al statului român, judecătorul Nicolae Tomuș, care se află în prezent sub control judiciar, înțelegea să le trateze pe minorele cu care făcea sex și pe care ulterior le șantaja.

Lăsarea în liberate a unui astfel de individ este o aberație judiciară, din înregistrări reieșind foarte clar modul în care magistratul întelegea să se comporte cu o minoră și faptul că nu avea nici un fel de sentiment uman față de acestea.

Anunțuri
Anunțuri

Tomuș care este acuzat că a șantajat o minoră, în scopul de a o folosi ca și obiect sexual, cu pozele făcute în timpul partidelor de sex pe care a amenințat că le va trimite părinților, se dovedește a fi o adevărată brută cu chip de om care nu ar trebui lăsat nici un moment în libertate. Acesta vorbește despre fetele cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani ca despre animale pe care le bați sau chinui dacă nu-ți convine purtarea lor. În înregistrări judecătorul afirmă, într-o discuție cu ofițerul de poliție Ovidiu Gîțan, că o poate bate oricând pe o minoră pe nume Raluca până "se p..ă pe ea" deoarece consideră că tânara l-a luat la mișto și nu poate suporta acest afront.

În altă conversație telefonică judecătorul se laudă interlocutorului că profită de o altă minoră, de origine sârbă și explică detaliat perversiunile la care o supunea pe copilă și modul în care aceasta nu avea curajul să comenteze în fața cerințelor lui cu caracter sexual, uneori chiar violent.

Anunțuri

Vă reamintim că, în dosarul în care este cercetat judecătorul Tomuș, au fost identificate până în prezent, peste 25 de victime, minore cu vârste sub 17 ani, care au fost abuzate de rețeaua condusă de Paul Mânzu, interlopul care vindea fete către toți bogătașii din zonă care vroiau "să se bucure de prospături". În acest dosar mai sunt implicate și alte nume cunoscute printre care cel al al fostului membru al trupei DJ Project, Gino Manzotti. #Politie #abuz