Peste 15 milioane de euro vor pleca din buzunarul românilor pentru companiile private de televiziune, conform unei ordonanţe emise în urmă cu câteva zile, în baza OUG 111/2011, care priveşte comunicaţiile electronice, completată şi aprobată ulterior, în anul 2012, prin Legea 140. Guvernul României oferă acest sprijin televiziunilor private, menţionând că există şi posibilitatea suplimentării sumelor acordate.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a numit, ironic, "şpagă corectă" acest gest al guvernului, întrebându-se ce televiziuni româneşti din mediul privat îi mai lipsesc de sub control prim-ministrului #Victor Ponta.

Anunțuri
Anunțuri

Televiziunea Digi24 a anunţat, prin vocea moderatorilor, că patronii postului refuză acest ajutor, moment în care CTP a declarat că atunci continuă colaborarea, pentru că altfel nu ar mai fi fost acolo.

Operatorii economici din domeniul audiovizualului sunt sprijiniţi financiar cu bani publici numai dacă emisiunile lor sunt de informare, educare, interes public şi, bineînţeles, culturale.

Oamenii deja protestează, în numeroase comentarii, împotriva acestei măsuri. Unii spun că este o metodă a lui Victor Ponta de a manipula televiziunile, alţii sunt indiferenţi.

Numită schemă de ajutor, ordonanţa se aplică într-un termen de valabilitate de la data de 1 iulie anul acesta până la 31 decembrie 2016, cu posibilitatea de prelungire. Tot până la finele lunii decembrie din anul următor, este acceptată transmisia analogică, urmând ca apoi să devină obligatorie cea terestră digitală.

Anunțuri

Mai exact, exact ca în ţările vestice, utilizatorii vor avea nevoie de decodoare inserate sau instalate la televizor.

Ajutorul de stat este acordat în concordanţă cu legislaţia europeană, spun guvernanţii, detaliile procedurii de acordare şi pentru câte posturi de televiziune private se vor da banii urmând să fie anunţate curând.

Singura televiziune pentru care cetăţenii României plătesc bani obligatoriu este, în acest moment, Televiziunea Publică, post naţional, finanţat în mare parte cu bani de la buget. #Uniunea Europeana #Guvern