La mijlocul nopţii şi spre dimineaţa zilei de miercuri, 3 iunie 2015, în România au avut loc nu mai puţin de 3 cutremure de intensitate medie, imediat după ultimul seism important din lume, ce s-a produs în seara precedentă, în jurul orei nouă, la o adâncime de aproape 700 de km în Japonia, având 4,6 grade pe scara Richter. 3,2 Grade este magnitudinea ultimului din cutremurele ce au avut loc în noaptea de 2 spre 3 iunie în Vrancea.

După cum am precizat şi cu ocazia cutremurului din România din ziua de Paşti, intensitatea unui seism nu este dată doar de magnitudinea acestuia, ci şi de alţi factori, precum distanţa de la epicentru, topografie, hipocentru, dar şi evoluţia fizică şi organică a scoarţei Pământului.

Cutremure recente în România

Conform INFP, seismele din noaptea de marţi spre miercuri au avut magnitudini crescătoare, de la 2,4 şi 2,7 până la 3,2 grade pe scara Richter, producându-se la adâncimi tot crescătoare, cuprinse între 18 şi 128 de km.

Anunțuri
Anunțuri

Primele două au avut loc la scurt timp după miezul nopţii, la un interval de doar jumătate de oră, ambele în judeţul Vrancea, iar cel de-al treilea, şi cel mai puternic totodată, a zguduit judeţul Buzău şi nu numai în jurul orei patru.

Toate cele trei cutremure s-au produs în aceeaşi zonă seismică Vrancea, deşi în judeţe diferite. Succesiuni de seisme au loc frecvent în această zonă, însă cele cu o magnitudine mai mare de 3 grade sunt foarte rare. Mai mult decât atât, seria de cutremure de azi-noapte a fost precedată de alte două seisme produse cu doar câteva ore înainte în aceleaşi judeţe, unul din ele având tot peste 3 grade şi depăşind adâncimea de 100 de km.

Luna Plină şi cutremurele

Un alt #Cutremur important s-a produs în Japonia la aceeaşi adâncime, în urmă cu doar câteva zile, cu o magnitudine de 7,8 grade, potrivit Cutremur.net.

Anunțuri

Tot la sfârşitul lunii mai au avut loc seisme în diferite zone ale Pământului, cum ar fi cele din Santa Cruz sau Alaska, având, fiecare, 6,8 grade pe scara Richter, respectiv cel din Tadjikistan, cu o magnitudine de 5,4 grade.

Oamenii de ştiinţă fac o legătură între nopţile cu Lună Plină şi producerea cutremurelor. Se pare că cele mai puternice seisme din România şi din lume au avut loc în astfel de momente astronomice, exemple relevante fiind cutremurul din 4 martie 1977, de 7,2 grade şi cel din 27 octombrie 2004, de 6 grade, ambele produse în România. De asemenea, tot în anul 2004 a avut loc seismul de 9 grade din Oceanul Indian, tot pe Lună Plină. #Romani de pretutindeni