După ce ani de zile s-au făcut mai multe speculații legate de viața privată a fostului ministru, zilele trecute câteva imagini făcute de fotografii de la Cancan au scos totul la iveală. #Elena Udrea are un iubit încă din 2014, imediat după ce a divorțat de Dorin Cocoș. Se pare că abia acum fostul ministru a decis să își facă publică relația.

Numele iubitului este Valentin Chifu, un tânăr care are mai multe afaceri în domeniul imobiliarelor. Folosindu-se de larga s-a experiență, tot el a fost cel care a consiliat-o pe Elena Udrea atunci când aceasta a decis să achiziționeze niște terenuri agricole. Persoane din anturajul fostului ministru susțin că relația dintre cei doi datează încă din 2014 și nu a fost o relație secretă, atâta doar că doamna Udrea nu a vrut să o facă publică.

Anunțuri
Anunțuri

Tot prietenii Elenei Udrea spun că prima întâlnire dintre cei doi ar fi avut loc la mare, în compania unor prieteni comuni, chiar la scurt timp după divorțul acesteia de Dorin Cocoș.

Acum câteva zile, în incita unui restaurant bucureștian, într-o atmosferă romantică, încojurați de lumânari aprinse și pahare pline cu șampanie, Elena Udrea și iubitul său s-au privit îndelung iar apoi s-au sărutat ignorând faptul că ar pute fi fotografiați de paparazzi. După o oră petrecută în incinta restaurantului cei doi au plecat ținându-se de mână. Analiștii politici spun că fotografiile paparazzilor reprezintă intenția deliberată a Elenei Udrea de a a-și face publică relația cu Valentin Chifu.

A apleat la el pentru a o ajuta să încheie niște tranzacții imibiliare

După ce a aflat că Valentin Chifu are experiență în domeniul imobiliar, fostul ministru a apelat la el pentru a o ajuta să încheie niște tranzacții imibiliare.

Anunțuri

Este vorba de niște terenuri agricole pe care Udrea își dorea să le cumpere, iar Valentin Chifu s-a ocupat de intermedierea tranzacțiilor sus menționate.

După ce imaginile cu cei doi sărutându-se au apărut în tabloide, Elena Udrea a confirmat că este îndrăgostită de un bărbat pe care îl cheamă Valentin și că îi mulțumește acestuia pentru faptul că i-a fost alături într-unul din momentele cruciale ale vieții ei.

"Au trecut doi ani de când am divorțat și, vă mărturisesc sincer, mă bucur că am un bărbat ca Valentin lângă mine. Eu sunt o persoană care crede în dragoste. El este omul care s-a aflat alături de mine în cea mai grea perioada a vieții mele într-un moment în care prieteni vechi au ales să se îndepărteze, să se dezică de mine", a declarat fostu ministru pentru Cancan.

A căzut marele mit despre Elena Udrea că ar fi avut o relație cu Traian Băsescu

Despre Valentin Chifu, Elena Udrea a mai spsu că acesta ar fi vizitat-o și susținut-o, în perioada în care ea fost arestată.

Anunțuri

Totuși, doamna ministru vrea ca povestea ei de dragoste să rămână privată.

După declarațiile făcute de Udrea, un lider PMP, Radu Cristescu, a declarat la un post de televiziune că în aceste zile a căzut marele mit despre Elena Udrea că ar fi avut o relație cu Traian Băsescu. Acesta subliniind că toți apropiații Elenei Udrea știau de mult de relația ei cu Valentin Chifu și ca dragostea lor e o noutate doar pentru presă și publicul larg.