Un tânăr român a murit, azi noapte, pe loc în urma unui #Accident rutier provocat după primele indicii tot de el. Nu se cunosc detalii suficiente până la această oră în afara celor relatate deja, potrivit romatoday.

Tragicul eveniment a avut loc la kilometrul 44 pe în zona del Gra. Românul se afla la bordul unui autoturism Renault Laguna. El a ieşit din Galeria Appia cu mare viteză după care a pierdut controlul volanului.

Martorii oculari ai accidentului cumplit povestesc faptul că el mai întâi a luat-o haotic spre stânga apoi s-a răsucit spre dreapta după care s-a izbit cu mare violenţă de un zid de pe A 90.

Şoferul a fost practic strivit cu totul în maşina distrusă, ulterior, pompierii împreună cu cei de la descarcerare abia reuşind să scoată corpul neînsufleţit dintre fiarele deformate cu totul.

Anunțuri
Anunțuri

Nu se cunosc detalii despre vârsta exactă, numele sau adresa lui din România. Potrivit romatoday, românul ar fi originar din zona capitalei, însă nu se precizează dacă este vorba de Bucureşti sau Roma.

Oricum, maşina avea numere de înmatriculare de România, nici acelea date cu precizie publicităţii. Cu toate acestea, cercetările continuă iar românii sau prietenii care îl cunosc sunt rugaţi să încerce să vină cu detalii suplimentare despre identitatea sa dacă au posibilitatea. S-a făcut apel inclusiv pe grupurile comunităţilor de români din Italia.

Accidentul a fost atât de cumplit că circulaţia a fost oprită de poliţia italiană vreme de peste 4 ore de la momentul producerii sale. O parte a presei online regionale din Italia a preluat deja informaţiile.

Nu este prima oară când şoferi tineri din România îşi găsesc astfel sfârşitul în Italia.

Anunțuri

În partea de nord de exemplu, de-a lungul serpetinelor dintre Conegliano şi Valddobiaddene, sunt zeci de cruci pe marginea drumului, multe dintre ele aparţinând românilor decedaţi în accidente tragice.

Se aşteaptă ca inclusiv Ambasada României la Roma să se implice pentru a se putea identifica cadavrul şi apoi, anunţarea familiei din ţara de origine. #Romani de pretutindeni #romani in Italia