Meteorologii de la ANM au dat publicităţii astăzi o informare de ploi torenţiale, vânt, descărcări electrice şi grindină. Astfel, începând de duminică seara de la ora 21.00 şi până marţi, 26 mai, ora 09.00, în Oltenia, Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi zonele montane, se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Locuitorii acestor zone ale ţării vor avea parte astfel de ploi torenţiale, descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Conform hidrologilor, cantităţile de apă căzute vor depăşi 20 litri/mp. 

Nici locuitorii celorlalte zone ale ţării nu vor fi ocoliţi de ploaie. Chiar dacă în continuare vremea este caldă, cerul variabil, ploile de scurtă durată ne vor da multe bătăi de cap, mai ales seara şi noaptea. Cât despre temperaturi, acestea sunt specifice lunii în care ne aflăm, cu maxime cuprinse între 21 de grade pe litoral şi 32 de grade în Moldova şi Muntenia.

Toate aceste caracteristici sunt specifice şi Capitalei. Astfel, bucureştenii vor avea parte de temperaturi maxime de 30 de grade. De asemenea, nici Bucureştiul nu va fi ocolit de înnorări spre seară, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Prognoza pentru următoarele zile. Ziua de luni aduce românilor aceeași instabilitate atmosferică atât în principalele zone ale țării, cât și în Capitală, mai ales pre seară. 26 de grade este temperatura maximă care se va înregistra luni, ceva mai scăzută decât în zilele precedente. 

Ziua de marţi vine cu aceeaşi instabilitate şi vreme uşor mai rece decât ar fi obişnuit în această perioadă a anului, mai ales în regiunile nord-vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 in Dealurile de Vest şi 29 de grade in Moldova. Vor fi înnorări, averse cu fulgere şi tunete şi, pe spaţii restrânse, ploi de scurtă durată şi vânt cu intensificări, mai ales la munte şi în nord-vestul ţării. 


Cerul va fi variabil în Bucureşti, cu mai multi nori şi condiţii pentru averse, în special seara. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade. 

La fel va fi şi ziua de miercuri, cu instabilitate atmosferică, ploi, fenomene electrice şi vreme ceva mai rece. Maximele vor fi cuprinse între 18 şi 27 de grade. #Meteo

După această perioadă, de joi până duminică, temperaturile cresc uşor-uşor în toată ţara. Ploaia nu va mai da bătăi de cap românilor decât sporadic şi doar în sud-estul României.