Azi-dimineață, ştirile curgeau râuri despre o nouă tragedie care a lovit Nepalul. Este vorba de un nou #Cutremur, ceva mai mic decât cel înregistrat acum câteva săptămâni, care a omorât peste 8.000 de oameni.

Inițial s-a estimat că acest cutremur a avut 7.1 grade pe scara Richter. După câteva minute, însă, seismologii au menționat că el a fost de 7.4 grade, avînd o adâncime de 18.5 kilometri, relatează express.co.uk. De această dată, epicentrul cutremurului a fost mai aproape de Muntele Everest decât precedentul, consecințele putând fi mai grave. Deocamdată, nu există niciun raport în ceea ce privește numărul victimelor.

Anunțuri
Anunțuri

Mai exact, epicentrul a fost localizat la 68 kilometri de vestul orasului Namche Bazarat, aflăm din aceeași sursă. Undele de șoc s-au resimțit dincolo de nordul Indiei, chiar și în capitala New Delhi, unde clădirile s-au legănat vreme de mai bine de un minut. În capitala nepaleză Kathmandu, cutremurul a scos oamenii în stradă, menţionează sursa citată.

Un website care înregistrează activitatea seismică în jurul lumii a menționat că s-au înregistrat, de asemenea, două cutremure de 5.7 si 5.4, in minutele de după cutremurul din #Nepal, la granita dintre Nepal și India, respectiv, în Indonezia. Acestea nu au putut fi însă confirmate până acum.

Aceeași regiune a Nepalului a fost devastată, la sfârșitul lunii aprilie, de un cutremur de 7.8 grade pe scara Richter, cutremur care a ucis cel puțin 8.045 persoane, rănind alte peste 17.800.

Anunțuri

Atunci, seismul se producea la o adâncime de 15 kilometri. Zona muntelui Everest a fost evacuată după o avalanșă care a ucis 18 alpiniști.

O știre de ultimă oră, preluată de pe site-ul NDTV.com, ne spune că în urma cutremurului de azi-dimineață au existat trei replici, toate resimțite și în India. Această situație a făcut ca aeroportul din capitala Indiei să se închidă. Prim-ministrul din New Delhi, Arwind Kejriwal, a postat un mesaj pe twitter, în care-i sfătuia pe oameni să nu se panicheze, fiindcă situația este atent monitorizată.