Ţeparii români sunt de neoprit când vine vorba de noi inginerii de escrocat cât mai facil si mai eficient. După metoda accidentului sau a pseudoinspectorilor ANAF, ei au brevetat o nouă metodă, în năvodul căreia au picat cu uşurinţă sute de şoferi români, din ţară sau din străinătate. Considerată cea mai mare înşelăciune a momentului, metoda constă în vânzarea prin intermediul plasatorilor a unui dispozitiv "revoluţionar" care reduce semnificativ consumul de carburant.

Conform jurnalul.ro, un reporter mai îndrăzneţ a intrat pe #Google, unde în câteva minute a luat legătura cu vânzătorii destul de rari ai acestui dispozitiv. Escrocii i-au indicat reporterului un loc de întâlnire, unde a apărut o terţă persoană, un vârstnic, care oferea gadgetul contra unei sume ce se învârtea în jurul a 200 de lei. Intermediarul s-a comportat destul de profesionist, pretinzând onorariul pe loc, fără a oferi vreun certificat de garanţie, ci doar câteva instrucţiuni redactate în engleză.

Protecţia Consumatorului se confruntă cu mii de reclamaţii în acest sens, unele dintre ele trimise în numele şoferilor români aflaţi la muncă în Anglia sau Elveţia. Păgubiţii au cerut Poliţiei Române o anchetă mai amplă şi instalarea unei alerte internaţionale cu privire la acest fenomen deloc neglijabil. Şoferii din străinătate au mai precizat că escrocii acţionează mult mai viclean în afară, cerând sume mai piperate, de 70-80 de euro, ba chiar ameninţându-i pe cei care i-au reclamat sau au încercat să ceară dovada seriozităţii. Presupuşii comerciaţi afirmă ca gadgetul se montează în locul brichetei, reduând considerabil consumul de combustibil.

Infractorii români din ţară sau cei care au o rază de acţiune mult mai amplă se înmulţesc pe zi ce trece, ducând la o infracţionalitate ridicată. Cel mai îngrijorător este faptul că, acolo unde se poate înşela o dată, ei încearca şi a doua oară, apelând însă la intermediari în vârstă. Anchetele Poliţiei sunt în acest mod îngreunate, ducând în proporţie de 75% la clasarea momentană a dosarelor.

Poliţia Română împreună cu Procţia Consumatorului trag un semnal de alarmă cu privire la această nouă modalitate de a le stoarce bani credulilor, avertizând totodată asupra violenţei membrilor adevăraţi ai bandei, ce şi-a mutat sediul peste hotare.

#Romani de pretutindeni #romani in UK