Un banal refuz din parte părinților s-a transformat într-o adevărată dramă pentru părinții unui copil de doar 11 ani! Copilul s-a spânzurat după ce părinții săi nu au vrut să îl ducă la pomenire. Conform ziarulevenimentul.ro în jurul orei 11.00, când părinţii copilului care trăiesc în concubinaj se pregăteau să plece la biserică, la o pomenire, copilul le-a spus că vrea să meargă și el. Părinţii acestuia însă nu i-au dat voie să meargă cu ei motiv pentru care băiatul s-a supărat. Atât de tare încât după plecarea părinţilor acesta a luat o funie şi s-a dus într-o cameră care era în construcţii şi s-a spănzurat de o grindă.

Băiatul a fost salvat de fratele lui mai mic în vârstă de opt ani care imediat ce şi-a văzut fratele atârnat de frânghie a luat un cuţit şi a tăiat-o. La venirea părinţilor acasă aceştia au costatat cele întamplate şi au sesizat autorităţile şi ambulanţa. La adresa lor a fost trimis un elicopter SMURD care l-a preluat şi l-a transportat pe băiat la spitalul ,,Sf. Maria" din Iaşi.

Băiatul era cel mai mare dintre cei patru copii. La spital acesta a fost diagnosticat cu tentativă de spânzurare şi encefalopatie.

Conform declaraţiilor medicilor copilul se află deocamdată în comă fiind intubat şi ventilat mecanic. Aceştia spun că nu pot să spună cu exactitate dacă băiatul îşi va reveni din comă.

Vecinii spun că micuțul era foarte harnic şi ajuta de multe ori gospodăriei. Despre părinţii copilului, sătenii spun că nu au un loc de muncă şi sunt foarte dezorganizaţi. În plus, de multe ori au fost văzuţi consumând alcool sau fiind în stare avansată de ebrietate.

Autorităţile au deschis o anchetă și îi acuză de neglijență pe cei doi părinţi care și-au lăsat nesupravegheaţi cei patru copii minori. Dacă băiatul își va reveni, părinții riscă să rămână fără toți cei patru minori din cauza neglijenţei și a dezorganizării în care aceştia sunt ţinuți. În cazul în care băiatul nu își va reveni și starea s-a se va agrava ajungându-se ca acesta să moară, părintii riscă să li se deschidă dosar penal pentru neglijență. #Biserica