Faptul că românii sunt foarte pricepuţi în multe domenii, nu este o noutate. Inclusiv în industria care ţine de domeniul IT, sute de tineri au impresionat pe tot globul. Singurul fapt neplăcut este că unii dintre ei, au făcut şi lucruri ilegale, spărgând bănci sau accesând inclusiv serverele de la NASA ori fiind prinşi că au intenţionat să atace site-uri oficiale.

De această dată însă vorbim despre un tânăr care la nici 10 ani, a ales din pasiune să devină designer web, cel mai tânăr din ţară. Începutul ascensiunii sale a început chiar de la Sibiu, unde a făcut pentru Palatul Copiilor din municipiu un site excelent. Urmarea reuşitei sale a fost că pagina instituţiei a devenit oficială.

Anunțuri
Anunțuri

Internetul şi ce rezultă de aici tehnic vorbind a devenit principala sa preocupare.

A învăţat totul cu repeziciune uluitoare urmând cursurile Swiss Webacademy iar aici a avut o mică problemă: Era prea tânăr, vârsta lui fiind destul de fragedă. A reuşit până la urmă să fie primit la aceste cursuri dar alături de mama sa, ca însoţitor, Oana Rogojanu.

De remarcat este faptul că Petru a devenit cel mai tânăr programator atestat al Haute Ecole d'Ingenieurs ( Elveţia ) din istoria lumii în domeniul său preferat. Nu s-a oprit aici şi a realizat un alt site oficial, chiar pentru instituţia unde lucrează: Colegiul Naţional Samuel von Brukenthal.

Petru este un copil încă, ţinând cont de vârsta sa dar ca tânăr adolescent în devenire promite foarte mult. Simplitatea sa este dezarmantă, pentru că recunoaşte că se joacă, desigur şi pe calculator, cu alţii copii dar un alt element care trebuie punctat îl reprezintă o altă pasiune de a sa: Sportul în apă.

Anunțuri

Îi place înotul şi asta de vreo 8 ani.

În concluzie, Petru Rogojanu este şi un programator deja consacrat, datorită inteligenţei şi îndemânării sale. Cu siguranţă că marii coloşi din IT îl vor căuta la un moment dat iar acea zi, pare să fie foarte aproape. Dealtfel, concurenţa între liderii de pe piaţa mondială în ce priveşte internetul, este acerbă iar Petru are deja valenţele necesare pentru a-şi crea o carieră în domeniu. Totul depinde numai de el.

Tânărul talent din IT nu a uitat-o nici pe cea care l-a îndrumat prima oară la cursuri, adică doamna Doina Solomon, de la Palatul Copiilor din Sibiu şi a demonstrat că o respectă pentru că i-a făcut chiar plăcere să vorbească şi despre meritele acesteia, într-un interviu acordat unui portal de ştiri românesc. #Google #Romanii au talent #Romani de pretutindeni