Un număr record de tornade și-au făcut apariția pe teritoriul Statelor Unite ale Americii! Potrivit postului de televiziune Weather Channel, mai mult de 30 de tornade au survolat astăzi teritoriul continentului american, distrugând sute de case. Din fericire, până la această oră nu au fost înregistrate pierderi de vieți omenești însă daunele materiale se ridică la sute de mii de dolari.


Presa americană relatează că tornadele au lovit în centrul Statelor Unite ale Americii, mai exact pe teritoriul statelor Texas, Oklahoma, Nebraska și Kansas, unde numeroase case au fost distruse, iar arborii smulși din pământ de puterea devastatoare a tornadelor. Postul de televiziune american CNN a transmis imagini cutremurătoare ale tornadelor care au devastat centrul continentului american în doar câteva ore.


Din nefericire, problemele pentru Statele Unite ale Americii nu se opresc aici. Meteorologii au avertizat că până la sfârșitul acestei săptămâni, tornadele vor survola continentul american, mai ales în zonele de câmpie și Midwest, deoarece aceste zone geografice îndeplinesc toate condițiile climatice de formare a unei tornade. Autoritățile din America se așteaptă la ce este mai rău și speră ca în urma acestor teribile tornade să nu se înregistreze pierderi de vieți omenești.


Statele Unite ale Americii sunt în alertă maximă în aceste zile din cauza numeroaselor furtuni violente care își fac apariția în centrul continentului. Pe lângă apariția tornadelor, în mai multe state americane au fost semnalate și inundații, oamenii fiind nevoiți să își părăsească locuințele de frica apelor care le-a invadat localitățile.


Dezlănțuirea naturii în Statele Unite ale Americii a făcut până la această oră importante pagube materiale. Zecile de tornade care au survolat teritoriul american, au distrus totul în cale, lăsând sute de oameni fără case.
Conform serviciului național american de meteorologie, furtunile violente se vor ține lanț până la sfârșitul acestei săptămâni când vremea se va îmbunătății.
#Dezastru natural