O primă organizaţie non-guvernamentală a luat deja poziţie. Mining Watch România avertizează că Apusenii vor avea de suferit din plin şi vor deveni o carieră amplă de suprafaţă.

Proiectul exploatării aurifere de la Rovina este deja licenţiat şi chiar sunt oferite informaţii conform cărora acest proiect apărut dintr-o dată este cu mult peste Roşia Montană.

Zăcământul ar deţine peste 120 de tone de aur şi foarte mult cupru, 100 000 de tone fiind cifra precizată. Dacă statul român avea participaţiunea sa printr-o cotă parte, la Rovina el nu mai deţine aşa ceva.

Se vorbeşte despre o carieră cu două mari cratere, cu sute de metri în diametru şi până la 400 în adâncime.

Anunțuri
Anunțuri

Eldorado Gold Corporation spune că valoarea bogăţiilor din subsolul românesc sunt cifrate undeva la suma de 3,2 miliarde de dolari şi la Certej, în aur sau argint, informează şi economica.net.

Licenţa a fost oferită de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale pentru compania Carpathian Gold pentru o perioadă relativ mare, adică 20 de ani. Nu au existat informări despre această situaţie de tip public. Procedura de licenţiere va fi avizată definitiv după ce câteva departamente guvernamentale vor face o evaluare totală de final şi apoi vor publica acestea în Monitorul Oficial al României.

Eldorado Gold este o companie canadiană care este în posesia unei concesiuni de tip minier la Certej. În imediata apropiere se află cel mai mare depozit de cupru din România, mai exact la Roşia Poieni, sub administraţia unei companii de stat care se numeşte Cuprumin.

Anunțuri

Informaţiile publicate azi noapte sau difuzate puţin mai înainte inclusiv de o altă sursă, respectiv digi24.ro, au ajuns deja la urechile protestatarilor din cercul organizaţiilor non-guvernamentale şi se aşteaptă ca mai multe ONG-uri să ia o poziţie fermă faţă de situaţia actuală.

Din mijlocul opiniei publice vin deja semnale că se vor efectua proteste ample dar şi numeroase petiţii pentru a stopa exploatarea care ar putea strica nu doar aspectul dar şi mediul natural al Munţilor Apuseni. #Romani de pretutindeni #Proiecte europene #Guvern