O femeie în vârstă de aproximativ 27 - 28 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autoturism marca BMW, luni, în dreptul localității Cristian, județul Brașov. Conform declarațiilor polițiștilor, șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Femeia era însărcinată în opt luni, iar în urma impactului a suferit un traumatism cranian sever, plus alte traumatisme la membrele inferioare și la șold, sursa gândul.info. La momentul sosirii ambulanței, femeia se afla deja în comă. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitalul de Urgență Brașov, unde, în urma unei operații de cezariană, i-a fost scos copilul. Potrivit aceleiași surse, bebelușul se afla în stop cardiorespirator, dar în urma eforturilor depuse de către medici, viața acestuia a fost salvată. În prezent, copilul se află în incubator, starea lui de sănătate fiind gravă.

Din păcate, medicii sunt foarte rezervați în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale bebelușului. Doctorul Valeria Badea, purtătorul de cuvânt al Maternității Brașov, a declarat pentru Mediafax că la acest caz dramatic și extrem de dificil, medicii s-au mobilizat și au colaborat foarte bine, iar din punct de vedere medical s-a făcut tot ce s-a putut.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, șoferul autoturismului care a provocat accidentul este un bărbat în vârstă de 44 de ani din Brașov, care circula pe DN 73 din direcția Pitești spre Brașov. Acesta nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni din localitatea Cristian, rănind-o foarte grav pe victimă.

Polițiștii care s-au deplasat la locul accidentului, au testat bărbatul cu aparatul etilotest, în urma căruia s-a constatat că șoferul avea o alcoolemie de 0,90 mg/l în aerul expirat. Acesta a fost reținut, urmând să fie prezentat Judecătoriei Brașov cu propunere de arestare preventivă și va fi cercetat penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.

Inconștiența persoanelor care se urcă la volan după ce consumă alcool, pune în pericol viața multor persoane nevinovate, de cele mai multe ori provocând drame greu de imaginat. #Politie #Accident #Arestari