O poveste de film s-a terminat prematur şi înfricoşător totodată. În august 2013, o speranţă imensă l-a luminat pe tânărul Anthony Stokes, de 15 ani. După depăşirea unor obstacole, în cele din urmă s-a prezentat în Atlanta făcând un transplant de inima, transplant de care avea nevoie pentru a-şi salva viaţa. 
Înaintea aceastei proceduri suferite de tânăr, medicii credeau că Stokes a avut o istorie care nu respecta recomandările medicale obligatorii (cum ar fi să-şi ia medicamentele în timp util sau să meargă la revizuiri medicale periodice), după cum a relatat la momentul respectiv un medic pentru CNN. Dar, în cele din urmă la obiecţiile familiei, acuzaţiile au fost retrase şi Stokes a avut o intervenţie chirurgicală. El s-a refăcut bine şi a avut o mare oportunitate de a-şi începe o nouă viaţă. 
Dar nouă inima nu i-a bătut mult în piept. 
Potrivit postului de televiziune local WSB-TV, Stokes a murit cu câteva zile în urmă, după un accident de maşină în timp ce era urmărit de poliţie. Autorităţile au declarat că Stokes, de 17 ani, a încercat să jefuiască o casă, iar apoi a furat un vehicul Honda, după care a încercat să fugă de poliţie în partea de nord al metroului din Atlanta. 
Poliţia a început o urmărire de a-l prinde, dar asta s-a încheiat cu accidentarea infractorului care s-a rănit mortal. A murit la scurt timp după accident la spital. Mai mult de atât, Clementina Hernandez, o femeie care mergea pe jos în acea zona, a fost rănită în acel accident de maşină, dar acum se află la recuperare
Astfel, nouă viaţă pe care tânărul Stokes a avut-o atunci când transplantul sau a reuşit a fost în zadar, deoarece acesta a mai trăit un an şi jumătate. 
Potrivit CNN, medicii care i-au făcut transplant lui Stokes au declarat că acesta avea probleme în istoria să medicală: a calificărilor academice scăzute, abatere (care chiar a fost dus lacentrele de detenţie pentru minori în mai multe rânduri) şi faptul că nu îşi respectă tratamentul medical şi examenele medicale; însă medicii au decis să-i dea o şansă, dar acum câteva zile cazul s-a încheiat tragic.