Tardivul şi mult aşteptatul început de primăvară ne aduce anul acesta ploi... de stele! Vizibile şi în România!

Spectacolul astronomic va debuta cu Lyridele ce vor cădea pe Pământ în seara de marţi, 22 aprilie, urmând ca ploaia primăvăratică de meteori să continue şi să se încheie prin "coborârea" Aquaridelor din data de 6 mai.

Anul 2015 este unul bogat în astfel de fenomene cosmice, aşa încât va mai ploua şi la sfârşitul lunii iulie cu Aquaride, urmate îndeaproape de Perseide, care vor cădea pe Pământ către mijlocul lui august.

Meteori şi meteoriţi - ploi abundente

Meteorii sunt corpuri solide formate din rocă şi fier, având dimensiuni de la câţiva milimetri până la zeci de metri şi o masă de câteva grame sau chiar sute de tone.

Anunțuri
Anunțuri

Provin din spaţiul interstelar sau interplanetar şi pătrund în atmosfera Terrei unde, prin cădere şi frecare cu aerul, ard. Dacă totuşi, astfel de corpuri ajung pe suprafaţa Pământului, atunci poartă denumirea de meteoriţi.

Ploaia de Lyride din zilele de 20-23 aprilie va fi unul din cele mai vizibile fenomene de acest gen. Vor fi observabili 10-20 de meteori pe oră, putându-se ajunge însă, şi la 100. Luna va fi la primul pătrar şi va apune după miezul nopţii, lăsând un întuneric favorabil observării prafului de stele ce se va lăsa pe Terra. Ploaia va fi vizibilă în partea de NE a cerului, Lyridele radiind din Vega, o stea strălucitoare din constelaţia Lyra.

Eclipsa de soare şi alte fenomene cosmice

Calendarul astronomic al primăverii va fi completat de ploaia de meteori din zilele de 5-6 mai însă, chiar înainte de asta, pământenii vor putea admira o Lună plină complet luminată în data de 4 mai, la ora 5:42.

Anunțuri

Cel mai recent şi important fenomen cosmic, eclipsa totală (parţială în România) de soare din 20 martie, ora 11:46, a fost un moment-reper din pricina rarităţii producerii sale, următoarele eclipse solare urmând să aibă loc abia în anii 2030 (la 1 iunie), respectiv 2081.

Aşadar, anul 2015 a debutat spectaculos şi se anunţă a fi unul încărcat de fenomene astronomice până la final, având în vedere că în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie ne vom bucura de alte şi alte spectacole ale curenţilor de meteori, printre care se numără Draconidele, Orionidele, Tauridele şi Geminidele.