Vremea călduroasă din ultimele zile a determinat reprezentanții RADET să ia măsuri pentru întreruperea furnizării agentului termic către apartamentele bucureștenilor. Conform prevederilor articolului numărul 117 din Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice oprirea încălzirii se efectuează după trei nopți consecutive în care temperatura medie a aerului de afară depășește +10 grade Celsus.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 18-19 aprilie, se vor înregistra scăderi ale temperaturilor din timpul zilei până la valori de 13-14 grade Celsus, iar începând cu 20 aprilie, valorile termice nu vor mai avea variații semnificative, atingându-se valori de aproximativ 17-18 grade ziua și 5-6 grade noaptea, temperaturi normale pentru această perioadă a anului.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru început au fost oprite CET Grozăvești și CET Progresul, consumatorii care primeau agent termic de la aceste două CET-uri au fost arondați către cele mai apropiate. Restul cetățenilor din București vor mai avea căldură în calorifere pentru cel mult încă o săptămână, se arată in comunicatul RADET.

Asociațiile de proprietari care și-au dorit reducerea cheltuielilor cu întreținerea, au putut solicita întreruperea agentului termic în locuințe. Cererile lor au fost soluționate săptămâna aceasta prin sistarea furnizării căldurii.

Au fost exceptate de la oprirea energiei termice grădinițele, spitalele, creșele, serele etc. În cazul acestor obiective, întreruperea furnizării căldurii se va face la cererea scrisă a proprietarilor.

Totodată, bucureștenii își pot regla temperatura în locuințe în mod individual sau pot solicita administratorilor oprirea căldurii în întregul bloc.

Anunțuri

În acest sens, dispeceratele RADET funcționează în regim permanent pentru soluționarea acestor cereri.

În 2014, bucureştenii au plătit 169,88 de lei pentru căldura consumată, iar primăria a suportat prin subvenţie peste 50% din preţ. Populaţia Bucureştiului consumă anual aproximativ 4,2 milioane de gigacalorii.