La Iaşi va avea loc prima cursă de semimaraton, pe data de 26 aprilie, la ora 09:00. Competiţia sportivă este una caritabilăce susţine cauza Asociaţiei Pro Ruralis din Iaşi, organizaţie ce oferă burse pentru elevii din mediul rural care provin din familii defavorizate şi care doresc să înveţe carte. În prezent, această organizaţie se află în al 13-lea an de desfăşurare şi susţine material 100 de copii de la liceele din Iaşi, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani.

Evenimentul s-a organizat la iniţiativa Clubului Rotary din Iaşi, în parteneriat cu Ro Club Maraton şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi.

Semimaratonul se adresează atât sportivilor cu experienţă, cât şi amatorilor, fiind împărţită în trei curse distincte: semimaraton individual de 21,095 km, semimaraton ştafetă de patru ori 28 km, cros de 10,7 km şi cursa populară de 2,5 km.

Anunțuri
Anunțuri

Startul cursei se va da din faţa Palatului Culturii şi se va desfăşura pe traseul: str. Anastasie Panu, str. Elena Doamna, șoseaua Păcurari cu întoarcere la sensul giratoriu din Păcurari, Piaţa Mihai Eminescu, str. Gavriil Muzicescu, str. Arcu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, având linia de sosire la Palatul Culturii. Înscrierile se fac până pe data de 24 aprilie, ora 23:59, în limita locurilor disponibile. În total s-au scos: 200 de locuri pentru semimaraton, 20 de echipe pentru semimaraton ştafetă, 150 de locuri pentru cros, 150 de locuri pentru cros popular şi 250 de locuri pentru copiii care vor să participe.

Asociaţia Pro Ruralis Iaşi funcţionează legal pe teritoriul României fiind, conform Statului, "o organizaţie de persoane fizice şi juridice, autonomă şi fără scop patrimonial".

Anunțuri

Scopurile acestei asociaţii sunt de a selecta elevii după anumite criterii, de a aduna şi gestiona fondurile, de a asigura integritatea elevilor şi de a-i monitoriza pe parcursul studiilor.

Clubul Rotary Iaşi a fost fondat în anul 2010 şi este format din tineri absolvenţi a unor şcoli cunoscute atât din România, cât şi din lume şi vor să promoveze proiecte academice şi culturale. #Google