Trei români au fost păcăliți de o familie din România, că îi va duce în străinătate, unde vor avea ocazia să ducă o viață mai bună, lăsând deoparte traiul mizer în care se află acuma. Încântați de propunerea făcută de frații lor români, aceștia și-au lăsat familia acasă și au plecat cu gânduri mărețe în străinătate, fără să se gândească un minut la ce calvar îi așteaptă. Victimile au fost ademenite cu un salariu de minim 700 de euro și o muncă decentă în agricultură, plus o masă pe zi și cazare. Dar cum planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, cei trei au trecut prin chinuri și umilințe groaznice. Odată ajunși în străinătate aceștia au fost luați de o bandă de mafioți care îi tortura și îi exploata apoi le rețineau actele, și îi obligau să lucreze pentru ei.

Banda de mafioți i-au închis pe cei trei români într-un grajd cu animale, oamenii stăteau pe jos erau chinuiți, înfometați, ținuți în frig și întuneric , mâncau o singură dată pe zi și atunci doar pâine uscată.

Anunțuri
Anunțuri

Când nu aveau de muncă erau obligați să fure portocale apoi le vindeau pentru a câștiga bani.

Chinul românilor a durat câteva luni, când unul dintre prizioneri a reușit să scape din mâna mafioților, și a alertat poliția, care cu ajutorul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului de Interne au reușit să îi elibereze și pe ceilalți. Pritnre sclavii români se afla și un copil cu handicap care era folosit pe post de servitor.

Conform anchetei, poliția spaniolă spune că locul în care au fost obligați să trăiască cei trei români a fost unul deplorabil, nici animalele nu trăiesc în asemenea condiții în care au trăit cei trei.

Cei trei români au fost trimiși acasă, iar banda de mafioți a fost prinsă și dusă la secția de poliție unde vor trebui să declare toate faptele comise și își vor primii pedeapsa mult meritată.

Anunțuri

Aceștia vor trăi de acum înainte în spatele gratiilor dar clar niciodată nu vor trăi în condițiile mizere în care au fost obligați cei trei să conviețuiască, aceștia nu vor să mai audă niciodată de munca din străinătate dorind să rămână în țară.





#Diaspora