La fel cum românii au pornit în goana după cumpărături în ajunul Paștelui, la fel și polițiștii, au pornit în controale confiscând marfă, aplicând amenzi și întocmind chiar și dosare penale agenților economici care nu respectă prevederile legii, măcar acum în ajunul Paștelui.


Astfel, potrivit mediafax.ro, polițiștii au efectuat până azi aproximativ 15.000 de controale comercianților, aplicând cele mai drastice sancțiuni pentru unii, acum în perioada Sărbătorilor Pascale. Sancțiunile aplicate de polițiști au fost mixte, de la un simplu advertisment până la dosare penale. În perioada 2 - 9 aprilie, polițiștii au întocmit 372 de dosare penale comercianților, cele mai multe au fost pentru evaziune fiscală.


Pe lângă dosarele penale aplicate, polițiștii au mai dat și 881 de amenzi angenților economici care nu au respectat normele legii în vigoare cu privire la comercializarea alimentelor. Polițiștii au confiscat și marfa comercianților care nu au avut acte de dovedire a provenienței mărfii. Astfel, în acestă perioadă ei au confiscat 211 tone de produse alimentare fără acte, 83.000 de ouă si 2.000.000 de litri de vin, scrie mediafax.ro potrivit Poliției Române.


Mai mult de atât, polițiștii au găsit marfă expirată pe rafturile comercianților, iar la abatoare, carne veche, amestecată cu carne proaspătă, fără acte de proveniență.
Cetățenii care au ieșit în număr impresionant astăzi, în ajunul Paștelui la cumpărături, au riscat, mai mult ca niciodată să pună pe masa de Paști, produse expirate din marile spermarketuri, sau alimente fără acte de proveniență.
Controalele poliției printre comercianți au luat amploare, acum în preajma Sărbătorilor Pascale, datorită numărului mare de cumpărători din aceste zile.
Oamenii au luat cu asalt marile supermarketuri și piețe riscând să cumpere marfă expirată sau carne învechită de la abatoare.

Controalele agenților de poliție continuă și la această oră în piețe și prin cele mai mari supermarketuri din țară, până acum, prejudiciul fiind estimat la 18 milioane de lei precizează Poliția Română.