Dimineata de vineri a inceput la Timisoara cu descinderi la Spitalul Judetean de Urgenta dar si acasa la medicul Mihai Ionac, seful Clinicii de Chirurgie Vasculara a celui mai mare spital din vestul tarii.

Acesta este suspectat ca a primit mita de la pacienti in schimbul unor favoruri medicale. Ionac neaga acest lucru declarand ferm ca sanatatea pacientilor sai a fost intodeauna prioritara si pentru fiecare pacient a facut tot ce i-a stat in putinta, dar este probabil sa fi fost si pacienti mai nemultumiti, acesta sustinand vehement ca "In toata cariera mea nu am luat bani de la pacienti".

Acesta a mai declarat ca i se pare tragic ce se intâmpla si probabil că va trebui sa aleaga sa-si fac cariera în altă parte a lumii.

Anunțuri
Anunțuri

Mihai Ionac este seful Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judetean de Urgenta din anul 2008 dar detine si functia de profesor al Universitătii de Medicina şi Farmacie din Timisoara.

Raportul emis de cei de la Curtea de Conturi arata ca la Clinica de Chirurgie Vasculara se faceau operatii estetice, pacientii erau trimisi sa-si cumpere singuri medicamentele, desi erau internati. De asemenea este precizat si faptul ca se "strangeau" bani pentru renovare cu ajutorul unor ONG-uri ilegale.

De perchezitii s-au ocupat mai multi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie dar şi trupe speciale ale Jandarmeriei

A iesit la iveala faptul ca la aceasta sectie se faceau deconturi fictive de interventii chirurgicale, iar pacientii erau indrumati spre a-si procura medicamentele prescrise de la o singura farmacie, care era detinuta de matusa sotiei lui Ionac.

Anunțuri

Medicul Mihai Ionac s-a arătat nemulțumit de faptul că acest raport il afecteaza in plan profesional si este decis să-l acționeze în instanță pe autorul raportului Curții de Conturi.

De asemenea acesta crede că este posibil sa fi fost "fabricate" anumite documente pentru a-l pune într-o lumină falsă sustinand ca nu are idee de unde ar fi aparut acestea.

Ramane de vazut ce se va intampla in continuare cu raportul Curtii de Conturi dar si cum se va apara medicul Mihai Iovan.



#DNA