La momentul actual vorbim despre 200.000 de copii a caror parinti lucreaza numai in Germania cu acte in regula. Pentru acesti copii #Uniunea Europeana a emis o directiva prin care spune ca alocatia europeana este un fel de sprijin pentru cresterea acestor copii intr-un mediu de trai corespunzator. Desigur fiecare stat din Uniunea Europeana va acorda alocatiile acestor copii in functie de posibilitate. Romanii beneficiaza de aceste prevederi inca din 2007. Exista doua mari conditii pe care parintii trebuie sa le indeplineasca pentru beneficierea acestei alocatii. Prima conditie este ca cei care lucreaza intr-un stat U.E. sa se implice efectiv in cresterea copilului adica cu alte cuvinte el trebuie sa creasca sub acelasi acoperis cu parintii. Sau sa fie crescut de cel putin unul dintre ei chiar daca nu se afla pe teritoriul acelui stat in care celalalt lucreaza cu acte in regula. Singurul caz in care se accepta oferirea alocatiei daca aceasta nu locuieste cu unul dintre parinti sau cu ambii, este atunci cand acesta urmeaza cursurile unei institutii de studii superioare.
Alocatia se poate primii si pentru copiii adoptati sau aflati in ingrijire.

Copiii care sunt nascuti pe teritoriul unui stat pot sa beneficieze de aceasta alocatie doar daca unul dintre parinti are dreptul de sedere pe teritoriul acelui stat si sa lucreze cu acte in regula. Daca unul dintre parinti locuieste in Romania situatia este putin mai complicata. Daca statul Roman ofera o alocatie in valoare de 42 de lei adica de 9 euro de exemplu statul German va oferi 175 de euro compensand diferenta pana la 184 de euro. La expirarea contractului de munca alocatia se sisteaza iar daca contractul de munca se prelungeste este nevoie de o vizita la primarie pentru actualizarea situatiei.

Pentru a beneficia de aceasta alocatie trebuie sa completati unul dintre cele doua formulare si anume ori formularul E 401 ori E 411. Aceste formulare se gasesc atat in limba romana cat si in limba germana. Copiii beneficiaza de acest drept pana la varsta de 18 ani si se poate prelungi pana la varsta de 25 de ani daca acesta urmeaza o forma de invatamant.