Câțiva turiști au avut parte de șocul vieții lor, când, aflați în excursie pe Munții Șureanu aceștia au decis să se oprească în Peșterea Vacii pentru a face un popas. Descoperirea macabră din peșteră a speriat la culme turiștii care au anunțat de îndată poliția că în peșteră se află cadavrul unei femei în putrefacție, semn că trupul neînsuflețit al femeii zăcea acolo de mult timp.


După primele cercetări nu se știe încă cine este victima și cum a ajuns să moară în peșteră. Conform ProTV, anchetatorii nu își pot da încă seama dacă a fost vorba de un accident în munți sau de o crimă. Se pare că acel cadavru aparține unei femei cu vârsta cuprinsă între 40-45 de ani. Oamenii legii  nu au găsit în buzunarele victimei acte de identitate. Polițiștii la fața locului declară că femeia era îmbrăcată într-o bluză verde, blugi albaștri și era încălțată cu o pereche de ghete negre.


Turiștii îngroziți de această descoperire au declarat că în momentul în care au intrat în grotă au vazut cadavrul femeii care era într-o stare avansată de putrefacție.
Câțiva localnici curioși care au ajuns la fața locului nu au putut recunoaște victima găsită în Peștera Vacii, semn că este foarte probabil ca și femeia să fi fost o turistă sau să fi fost ucisă și mai apoi aruncată în peșteră. Localnicii au declarat că nu știu nimic despre cadavrul din Peștera Vacii. Deși această peșteră este în apropiere de casele lor, se află pe o zonă greu accesibilă iar sătenii nu sunt interesați să o viziteze.


Șefii Salvamont Hunedoara au declarat că sunt uimiți de faptul că nimeni nu a dat femeia dispărută. Aceștia au ajuns la concluzia că misteriosul cadavru se află în peșteră de aproximativ un an.
În apropierea peșterii sunt câteva locuințe și o stână, însă nimeni nu a sesizat autorităților faptul că ar fi dispărut o persoană, iar acest lucru îi pune pe anchetatori pe gânduri.
Cadavrul femeii în stare de putrefacție a fost dus la morgă pentru autopsie. După investigațiile medicilor se va știi exact cine este victima, când a murit și bineînțeles, care este cauza morții.