Nimic nu e imposibil pe lumea asta. De curand, procurorii DIICOT si ofiterii din cadrul departamentului de Crima Organizata Constanta, au facut dezvaluiri incredibile, intr-un caz de prostitutie, din umbra unui salon de masaj erotic. Invinuita principala in aceasta ancheta este Marga Dragut, un cadru didactic cu o vechime de 14 ani la catedra.

Doamna "matroana" era ziua profesoara de informatica la Colegiul "Mihai Eminescu", iar in timpul liber se ocupa cu predilectie, de cel mai cunoscut salon de masaj erotic din Constanta, "Pink Cats", nume predestinat frumusetii feminine. Doamna Margareta Dragut, in varsta de 40 de ani este un cadru didactic foarte apreciat in Colegiul unde isi desfasura activitatea profesionala, iar colegii ei nu pot crede realitatea faptelor pentru care colega lor este anchetata si asteapta finalizarea anchetei.

Daca rezultatele anchetei DIICOT vor arata vinovatia profesoarei, atunci se va cere intrunirea Consiliului de Disciplina al Colegiului, unde se poate cere excluderea profesoarei din invatamant.

Anunțuri
Anunțuri

Doamna Marga Dragut isi facuse un PFA in anul 2009 in scopul de a infiinta un salon de masaj erotic, dar clubul "Pink Cats" (Pisicile Roz), a fost infiintat mult mai tarziu, in anul 2012, folosindu-se de firma concubinului sau.

Din ancheta reiese ca, "profa" trebuia sa faca cunoscut salonul prin postarea de reclame si atragerea de clienti noi, iar concubinul ei impreuna cu tatal copilului ei, Claudiu Giorsan Belecciu, in varsta de 42 de ani, se ocupau de plasarea fetelor. Referitor la Claudiu Giorsan Belecciu, acesta este cunoscut inca din anul 2005, cand a vrut sa intre in Cartea Recordurilor prin realizarea celei mai mari piramide din nisip, dar din lipsa de bani (sponsori), constuctia nu s-a mai realizat.

Din datele relatate de DIICOT (conform evz.ro), in cadrul salonului de masaj erotic, lucrau 26 de fete (prostituate), cateva dintre ele fiind si minore.

Anunțuri

Oferta acestora era de "relaxare, desfatare, masaj erotic nud si sex" la preturi destul de piperate (1.500 - 2.000 lei). Pentru buna desfasurare a acestei afaceri, a fost invitat si agentul de politie Lucian Borcea care primea sume de bani de la "matroana", pentru a-i anunta pe cei de la salon cand politia facea razii dar si insotea fetele la hotelurile din Constanta, unde acestea aveau clienti de satisfacut. Pana la finalizarea anchetei, agentul de politie Lucian Borcea a fost suspendat.

In ancheta a mai fost invinuit si soferul de taxi, Narcis Mihai Negoita care avea ordinul de a transporta fetele la intalnirea cu viitorii clienti. Mai sunt anchetati in acest caz: plutonierul Silviu Nicolae Peniu (realiza acasa la el show-uri erotice), George Cristian Chirimbu (se ocupa cu racolarea de fete) si doamna Mioara Dutu care ocupa functia de receptionera la salonul de masaj erotic. Toti cei anchetati in acest caz, isi sustin nevinovatia. #iPhone #Smartphone