Premierul #Victor Ponta vine cu o idee "occidentala", in conformitate cu practicile din toate tarile civilizate, ca fiecare cetatean sa aiba obligatia de a declara o singura data pe an, veniturile obtinute. Conform afirmatiilor lui Victor Ponta, scopul declartiei unice este de a reduce birocratia, de a centraliza toate veniturile, fiind o metoda de combatere a evaziunii fiscale, un fenomen infractional ce a luat amploare in Romania, suntem surprinsi ca unul are trei case si cinci masini si nu are venituri realizate, a adaugat premierul, potrivit Media Fax. In conformitate cu noile reglementari, persoanele care au mai multe surse de venit, nu vor mai fi nevoiti sa plateasca la mai multe institutii, ci vor plati doar intr-un singur loc, iar ANAF va redistribui taxele locale si taxele la buget, a spus Ponta, potrivit Media Fax.

Anunțuri
Anunțuri

Victor Ponta sustine ca Legea impozitarii marilor averi a fost supusa mai multor discutii, dar in prezent, aceasta lege este imposibil de aplicat deoarece nu se cunosc veniturile (chirii, salarii pensii) obtinute de un cetatean, iar singura solutie ar fi declaratia unica. Aplicarea se va face in timp, prin masurile impuse de Noul Cod fiscal, a spus premierul potrivit sursei mentionate.

Declaratia anuala fost desfiintata in 2005, premierul sustinand reintroducerea acestei practici, care ar arata mai multa transparenta fiscal, in prezent aplicata in toate tarile occidentale, inclusiv de Statele Unite ale Americii.

Ponta a asigurat ca se va pastra cota unica de impozitare, asa cum au anuntat in programul USL, nu se pune problema unei schimbari in sistem, a precizat premierul.

Anunțuri

Senatorul Georgica Severin, a sustinut in cadrul Consiliului National PSD, introducerea unui impozit progresiv pe venitul global, practica adoptata in 23 de state europene.

In Bucuresti si in judetul Ilfov, exista un proiect pilot aflat in extindere, persoanele fizice vor putea sa comunice electronic cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala, referitor la situatia fiscala personala. Proiectul contribuie la cresterea nivelului de informare a cetateanului, cu privire la activitatea desfasurata de organele fiscale.