Intr-un mesaj in limba araba dar si titrat in limba engleza, postat sambata pe reteaua de socializare Twitter, liderul organizatiei islamice Boko Haram din Nigeria, Abubakar Shekau, rosteste un juramant de credinta fata de liderul califatului autointitulat Statul Islamic.

In mesajul audio distribuit pe Twitter, liderul nigerian al gruparii Boko Haram, anunta supunerea totala la bine si la rau fata de liderul musulmanilor, Abu Bakr Al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic

Acest juramant de credinta favorabil Statului Islamic are loc in momentul cand trupele Boko Haram s-au reunit in Gwoza, un orasel din nord-estul Nigeriei unde se presupune ca se afla cartierul lor general si unde acestia se pregatesc pentru confruntarile cu fortele multinationale conduse de statul Ciad. 

Boko Haram fusese acuzata chiar in timpul diminetii de sambata de savarsirea catorva atentate cu bomba in orasul Maiduguri (capitala statului Borno din Nigeria), atacuri in urma carora s-au inregistrat peste 50 de morti si aproape 150 de raniti. 

Acest mesaj a carui autenticitate n-a putut fi verificata, este urmarea unei informatii de acum cateva saptamani de pe contul Twitter al organizatiei Boko Haram, informatie care se referea la probabilitatea tot mai mare a alaturarii acestora de Statul Islamic, conform deciziei consiliului "shura" al formatiunii islamice nigeriene.

Urmand exemplul Statului Islamic din luna august a anului trecut, organizatia Boko Haram a proclamat la randul ei, un califat islamic in nord-estul Nigeriei, de dimensiunile geografice ale Belgiei, copiind dupa modelul Statului Islamic, chiar inregistrari video cu decapitarea a catorva ostatici considerati pagani. 

Atat contul de Twitter cat si mesajele video tot mai dese si mai bine realizate denota (conform specialistilor) ca gruparea Boko Haram a inceput sa dispuna de ajutorul specialistilor media ai Statului Islamic.

Inca de la sfarsitul anului trecut, organizatia islamista nigeriana Boko Haram a trimis mesaje video cu salutari liderului Statului Islamic dar si conducatorilor organizatiei teroriste Al Qaida. Totusi Boko Haram nu se poate afilia la Al-Qaida din cauza legilor islamice respectate de aceasta organizatie, legi in care uciderea civililor musulmani este strict interzisa. #Android #Google