Președintele României, Klaus Iohannis, nu a întârziat să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la votul din Senat pentru ridicarea imunității și în favoarea arestării lui Dan Șova. Direcția Națională Anticorupție a intervenit pe lângă CSM pentru a face același lucru la CCR.

Votul senatorilor ar fi fost întrunit pentru ridicarea imunității parlamentare a senatorului PSD, conform prevederilor constituționale, care nu precizează nimic, spune președintele țării, despre vreo majoritate din totalul senatorilor. Era deci suficientă o majoritate simplă, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că s-au întrunit 79 de voturi în favoarea ridicării respectivei imunități.

Anunțuri
Anunțuri

Președintele Senatului însă, Călin Popescu Tăriceanu, s-a bazat pe Regulamentul Camerei când a spus că cererea DNA a fost respinsă. Ca garant al Constituției României, prin prerogativele sale, președintele țării a acționat în consecință.

În acest moment, Parlamentul României pare să fie într-un război, fie el și juridic, cu toată lumea, cu procurorii, cu președintele, cu Justiția. exprimări asemănătoare fiind făcute și de către analistul politic Emil Hurezeaznu în intervențiile sale din presa televizată centrală. Mai mult, încă de ieri, ambasadele principalelor țări din Occident au dat un semnal clar de total dezacord cu votul senatorilor, cel mai dur venind din partea ambasadei Olandei la București. Dealtfel, Olanda este și cel mai îndârjit adversar al României pentru intrarea în Spațiul Schengen iar comunicatul ambasadorului pare să fie un fel de reproș de genul "ați văzut de ce nu vă vrem"

Numeroși români s-au arătat total indignați de comportamentul aleșilor iar după cum se știe, unii au și manifestat în stradă, ieri, ca protest împotriva deciziei senatorilor.

Anunțuri

În plus, se aud tot mai multe voci care cer dizolvarea Parlamentului, începând cu opoziția și până la cetățeanul de rând. Însăși premierul Victor Ponta, ieri dimineață, și-a ieșit din fire în fața mass media, chiar în direct, refuzând practic să mai răspundă întrebărilor când a fost întrebat de opinia lui despre cazul Șova.