Joi au patruns in Marea Neagra sase nave apartinand fortelor NATO, in frunte cu crucisatorul american USS Vicksburg (care este si purtator de rachete), nave ce vor executa exercitii de lupta in compania ambarcatiunilor apartinand fortelor maritime romane, turce si bulgare. In conditiile agresivitatii continue etalate de Rusia in ultima perioada in Marea Neagra, desfasurarea navelor NATO propune un mesaj de liniste adresat aliatilor din regiune.

In compensatie, Rusia a demarat exercitii militare in toate zonele de frontiera unde are dispute teritoriale, anume Armenia, Abhazia, Osetia de Sud, Caucazul de Nord si de Sud si Crimeea. Un numar de 2000 de soldati rusi vor participa la aceste manevre militare.

Anunțuri
Anunțuri

Trimisul Moscovei la NATO si-a aratat ingrijorarea privind planurile NATO de consolidare a capacitatilor militare in Polonia si Romania. Aleksandr Grusko a declarat intr-un interviu acordat agentiei RIA Novosti ca amplasarea bazelor americane antiracheta din Polonia si Romania pot afecta securitatea militara din zona, eludand crearea unei Europe pasnice, stabile si unite.

Incepand cu primele zile ale lunii februarie, NATO a propus un plan de amplificare a capacitatii militare a tuturor membrilor NATO din Europa de Est, ca si raspuns la criza actuala din Ucraina. Dupa sfarsitul Razboiului Rece, acesta va fi cel mai consistent program de fortificare a capacitatii de aparare a membrilor NATO in fata unor potentiali dusmani.

Acelasi reprezentant al Rusiei, Aleksandr Grusko a facut o referire la modernizarea infrastructurii militare a statelor din Europa Centrala si de Est, prin extinderea pistelor de aterizare si construirea unor terte facilitati de activitati si stocare.

Anunțuri

Aceste evenimente, cumulate cu rotatia continua a fortelor aliate in zona baltica si poloneza ameninta stabilitatea si linistea Europei Centrale si de Est, sustine oficialul rus.

In replica, secretarul general al aliantei NATO, Jens Stoltenberg afirma ca in conditiile unor schimbari fundamentale apartinand mediului securitatii la ora actuala, toate actiunile NATO se pliaza in urma actiunilor agresive dezvoltate in ultimul timp de Rusia, actiuni contestate de opinia publica internationala.