Oficialii statului elen se zbat de la inceputul anului 2015, sa poata iesi din actuala criza economica si financiara cu eforturi cat mai mici posibile si fara ca cetatenii eleni sa poata fi partasi la masuri grele de austeritate. Intimidarea venita din partea oficialilor eleni catre toti partenerii de discutii, nu au fost remarcata de acestia, sau mai bine spus nu a fost bagata in seama.

De aceea, oficiali ai statelor Uniunii Europene ai declarat ca nu mai au rabdare cu Grecia. Astazi, liderii zonei euro vor anunta Grecia ca a sosit timpul sa ia o hotarare referitoare la soarta tarii, astfel rabdarea si timpul lor a ajuns la sfarsit, fata de faptele guvernului cu privire la masurile de implementare a reformelor convenite cu institutiile financiare internationale.

Portalul de stiri al agentiei Business Insider, aduce argumente ca astazi, datorita nerezolvarii crizei de lichiditate a Greciei cu institutiile in drept, poate duce la hotararea liderilor zonei euro de a forta Guvernul de la Atena, cu scopul luarii unei decizii de parasire a monedei unice. Ingrijorat, Alexis Tsipras, prim-ministrul Greciei, a anuntat o intalnire cu liderii Frantei, Germaniei si a principalelor institutii din #Uniunea Europeana, pentru a se lua o hotarare concreta in privinta unui summit al statelor Uniunii Europene, care sa poate da girul Atenei pentru a i se permite strangerea de fonduri intr-un termen scurt, pentru ca Grecia sa poata ajunge pe linia de plutire in domeniul finantarii.

Intr-un interviu dat de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la postul radio France, acesta a precizat ca, este satul sa repete oficialilor din Grecia, ca trebuie sa treaca la implementarea reformelor si sa dea dovezi ca angajamentele luate in cadrul Eurogrup in anul 2012, dar si cele luate recent, sa fie respectate si finalizate. Referitor la Grecia, cancelarul german Angela Merkel a tinut un veritabil discurs in fata camerelor reunite ale Parlamentului si a transmis ca Grecia poate sa iasa din criza in care este doar daca isi duce la indeplinire acordurile semnate pana acum.