Cercetatorii de la Muzeul Natural de Istorie din Croatia impreuna cu cei de la Universitatea din Kansas au descoperit in Krapina, un oras din nordul Croatiei, bijuterii neanderthaliene realizate din gheare de codalb.

Oamenii de stiinta au stabilit ca bijuteriile au o vechime de 130.000 de ani si au observat ca ghearele din care erau realizate bijuteriile aveau caneluri si urme de manipulare. Acest lucru ne demostreaza ca neanderthalienii stiau cum sa fabrice bijuterii si probabil le realizau in scop simbolic. Astfel, aceste artefacte sunt o dovada a faptului ca oamenii din Neanderthal aveau posibilitatea de a realiza obiecte simbolice cu mult timp inainte de venirea omului modern in Europa.

Anunțuri
Anunțuri

Cu privire la capacitatea cognitiva a omului din Neanderthal au avut loc foarte multe dezbateri antropologice si noi dovezi au schimbat in permanenta perceptia cercetatorilor asupra acestui aspect. Astfel, cu toate ca oamenii din Neanderthal au fost considerati mai putin inteligenti decat omul modern, in permanenta apar dovezi care ne demonstreaza ca acestia erau capabili sa intreprinda mult mai multe activitati decat credeau oamenii de stiinta in trecut. Un prim exemplu de arta din perioada Neanderthalului l-a reprezentat o gravura descoperita in septembrie 2014 in Pestera Gorham din Gibraltar.

Situl de la Krapina din Croatia a servit ca loc de studiu pentru cercetatori inca din anul 1889, apoi a fost transformat in muzeu, iar acum oamenii de stiinta au inceput un nou studiu intitulat "Evidence for Neanderthal Jewelry: Modified White-Tailed Eagle Claws at Krapina" prin care isi propun sa reanalizeze unele artefacte descoperite cu mai bine de 100 de ani in urma.

Anunțuri

Cercetatorii de la Muzeul de Istorie Naturala din Croatia si cei de la Universitatea din Kansas au studiat cu foarte mare atentie toate cele 8 gheare gasite in acelasi substrat arheologic ce dateaza de acum 130.000 de ani si care in pofida trecerii timpului s-au conservat complet.

Toate cele 8 gheare prezentau urme de lustruire si frecare, 4 dintre ele aveau multiple crestaturi finisate, iar 3 gheare mai mari prezentau crestaturi mici aproximativ in acelasi loc, fapt care le-a sugerat cercetatorilor intentia neanderthalienilor de a monta aceste piese intr-un colier sau poate intr-o bratara.

Descoperirea acestor gheare de codalb demonstreaza ca teoriile anterioare referitoare la faptul ca neanderthalienii nu aveau capacitatea de a crea obiecte simbolice erau eronate si ne arata ca neanderthalienii din nordul Croatiei puteau sa fabrice bijuterii cu 80.000 de ani inainte de aparitia omului modern in Europa.