Unul din cele mai asteptate filme ale anului, "Cincizeci de umbre ale lui Grey", este inspirat de bestseller-ul cu acelasi titlu al autoarei britanice Erika Leonard (E L James). Filmul va avea premiera in Romania in data de 13 februarie 2015. Lungmetrajul este regizat de Sam Taylor-Johnson, rolurile principale ale celor doi indragostiti fiind interpretate de Dakota Johnson si Jamie Dornan.

Intreaga poveste si intregul film se contureaza in jurul celor doua personaje principale, Anastasia Steele - studenta in ultimul an la filologie, si Christian Grey - un om de afaceri de succes, misterios, cuceritor si dominant. Prima intalnire a celor doi are loc dupa ce Anastasia ii ia un interviu in propriul birou al lui Christian.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru prima data in viata, ea este intens atrasa de un barbat. Dupa aceasta urmeaza alte cateva intalniri, ea devenind tot mai curioasa si captivata de acest barbat enigmatic, chiar daca el o avertizeaza sa se fereasca si sa stea departe de el. Situatia se adevereste in momentul in care Anastasia descopera gusturile erotice ale lui Christian, tulburarile lui ascunse si nevoia de a-i controla pe ceilalti.

Se stie clar ca filmul va fi intesat de o multime de scene romantice, insa se spune faptul ca acesta va contine adevarate scene de sex desfasurate intr-un timp de aproximativ 20 minute din cele 124 de minute pe care le insumeaza intregul lungmetraj. "Cincizeci de umbre ale lui Grey" este plasat pe primul loc in topul celor mai erotice filme din ultimii 10 ani tocmai datorita numeroaselor scene senzuale pe care le contine.

Anunțuri

Cu toate acestea, Jamie Dornan, personajul masculin principal al filmului, declara ca productia nu este nici pornografica, nici erotica.

Pelicula se anunta de un mare succes datorita, in primul rand, numarului spectaculos de vanzari a celor trei volume, 40 de milioane de exemplare in doar 4 luni, cat si a trailerului care a depasit deja 46 de milioane de vizualizari pe YouTube.

Coloana sonora a filmului va fi asigurata de melodia "Love me like you do" cantata de Ellie Goulding. Chiar si Victoria Beckham este implicata in eroticul film. Celebra creatoare de moda a realizat intimele si provocatoarele costume pe care le vor purta cele doua personaje principale.