Odată cu apariția conflictului dintre Rusia și Ucraina care a avut drept urmări nu doar anexarea Peninsulei Crimeea la Rusia, ci și un număr de aproximativ 5000 de morți, relațiile dintre Rusia și Occident au început să se deterioreze.

Cu toate că Uniunea Europeană și SUA au aplicat anumite sancțiuni Rusiei pentru a o determina să renunțe la încurajarea prorușilor din Ucraina, acest lucru nu a fost suficient pentru a evita bombardarea orașului portuar Mariupol ce a avut loc sâmbătă și s-a soldat cu 30 de morți.

Pe de altă parte, guvernul rus își exprimă clar dezacordul față de aceste decizii, fostul lider susținând că America "ne antrenează într-un nou Război Rece, încercând în mod deschis să-şi urmeze ideea genială de a vrea să triumfe întotdeauna".

Anunțuri
Anunțuri

Este adevărat că Statele Unite au aplicat la rândul lor o serie de sancțiuni economice Rusiei și că politica de ostilitate față de această țară este evidentă și cel mai probabil determinată de trecutul lor istoric, însă statele membre ale Uniunii Europene au preferat să nu comenteze această afirmație, pentru a nu angrena starea de tensiune din relațiile internaționale ale celor două.

Astfel a fost anunțat oficial că războiul a izbucnit și că nimeni nu poate să garanteze că nu va degenera într-un conflict armat.

Ieri, 29 ianuarie 2015, miniștrii europeni de externe au participat la o reuniune la Bruxelles pentru a discuta modul în care trebuie să acționeze pentru a opri izbucnirea unui război de proporții. Cu toate că situație este destul de amenințătoare, nu a fost luat în calcul nimic altceva în afară de o prelungire și o eventuală mărire a sancțiunilor deja aplicate Rusiei.

Anunțuri

Tot în cadrul acestei reuniuni, România a solicitat creșterea cheltuielilor militare pentru apărare la 2% din PIB. Spre marea surprindere a guvernului român, Uniunea Europeană nu a fost de acord, susținând că în cazul unei invazii militare, securitatea României va fi protejată de către țările din Occident.

Amenințarea este certă. Întrebarea este "Suntem sau nu protejați de războiul pe cale să înceapă?"