Așa cum ne-am obisnuit, în fiecare an de sărbători, fie Crăciun sau Paște, românii se întorc acasă în țară într-un număr foarte mare să sărbătorească alături de familie cele mai importante sărbători ale anului. Nu este un secret faptul că majoritatea românilor au cel puțin un membru de familie plecat să lucreze în țări străine pentru a putea oferi familiei sale un trai decent.


Acum, odată cu încheierea sărbătorilor de iarnă, românii au luat cu asalt toate vămile din țară pentru a se întoarce înapoi la muncă în Europa. Cei mai mulți români se află în Italia și în Spania, dar de asemenea există foarte mulți români și în celelalte țări ale Europei. Bineînțeles că principalul motiv pentru care românii pleacă la muncă în străinătate sunt banii. Plata pe o lună de muncă într-o țară din Uniunea Europeană este echivalentă cu plata pe patru sau chiar cinci luni în România.


Majoritatea românilor plecați în străinătate lucrează în domeniul hotelier și de asemenea în cel al construțiilor. Însă, românii nu au un program de lucru de opt ore ci ei lucrează de obicei de dimineață până seara având doar o singură zi liberă, Dumminica. Nu toate situațile sunt la fel, sunt și români care se bucură de un program de lucru, similar cu a celorlați angajați din acea țară, dar majoritatea românilor pe care îi cunosc și sunt plecați la muncă în străinătate muncesc foarte mult pentru 1.000 de euro pe lună.


Viața în străinătate nu este deloc ușoară, deși atunci când se întorc în țară cu bani suntem invidioși pe ei, nu ar trebui să fim, ci mai degrabă ar trebui să îi compătimim pentru cât muncesc de mult și pentru faptul că sunt mereu departe de casă și de familie. Este foarte greu pentru un părinte care lucrează în străinătate să nu își vadă copilul decât la web și să vorbească cu el doar la telefon.


Dar din păcate asta este situația la ora actuală în România și deoacamdată nu putem face nimic. Poate cu acest nou președinte viața noastră va deveni mai bună și vom fi mai fericiți si mai împliniți din punct de vedere material. Până atunci, românii vor continua să plece și să muncească în țări străine.