Dr. Robin Carhart-Harris, un cercetător asociat al Centrului de Neurologie din cadrul Imperial College, Londra, administrează în mod legal doze de acid lisergic dietilamid (LSD) voluntarilor umani, în premieră după Actul abuzului de droguri din 1971. Prezentarea sa despre drogurile psihedelice ce pot avea utilizări terapeutice a cuprins imaginea realizată cu scannerul fMRI a creierului unui voluntar căruia i s-a administrat LSD. Petele de culoare indică schimbări în fluxul de sânge, din care pot fi deduse schimbări în nivelurile de activitate în regiuni specifice ale creierului - în special, în acest caz, hipo-campus, care este implicat, printre altele, în producerea amintirilor și al contextului acestora.

Beneficiile științifice potențiale ale psihedelicelor (spre deosebire de orice beneficii culturale, sociale, artistice, spirituale sau subiectiv plăcute ce pot fi argumentate de mulți) se încadrează în general în două categorii: folositoare în scop medical și terapeutic, dar și pentru a oferi un punct de vedere neconvențional asupra modului de funcționare a minții umane. Originea cuvântului "psihedelic" este, de altfel, grecescul "minte-revelatoare".

Psihedelicele derivate din plante, cum ar fi mescalina (din cactusul peyote), DMT (de la rădăcina plantei ayahuasca) și psilocibina (ciuperci halucinogene) au fost folosite terapeutic și ca medicament timp de milenii. În 1943, Albert Hofmann, chimist elvețian în vârstă de 37 de ani în laboratoarele companiei farmaceutice Sandoz din Basel, a ingerat accidental un produs chimic sintetizat din ciuperca ergot și a devenit prima persoana care a experimentat proprietățile sale remarcabile de extindere a conștiinței. Intervievat la scurt timp înainte de a împlini 100 de ani, el a numit LSD "medicamentul pentru suflet".

"Se poate spune nașterea științei psihedelice a avut loc odată cu descoperirea LSD-ului", spune Carhart-Harris. "Abia atunci a început să fie studiată în mod sistematic.", continuă el.

Până în 1947, Sandoz a promovat LSD, sub numele de brand Delysid, ca adjuvant la psihoterapie. Cary Grant l-a folosit în timpul propriului tratament, așa cum a făcut-o și co-fondatorul Alcoolicilor Anonimi, Bill Wilson. Între anii 1950 și 1965, când Sandoz a retras medicamentul, au existat mai mult de 1.000 de lucrări clinice despre 40.000 de pacienți. O meta-analiză din 2012 a demonstrat eficiența clinică pentru tratamentul dependenței de alcool, identică cu a oricărui tratament dezvoltat de atunci.

"Personal cred că are un mare potențial pentru tratarea dependenței", spune Carhart-Harris. "Depresia și dependența se bazează pe modele reactivate ale activității cerebrale, iar un psihedelic va introduce un haos relativ. Modelele reactivate se dezintegrează sub efectul drogurilor. Am folosit metafora scuturării unui glob de zăpadă. Și există unele dovezi că psihedelicele induc plasticitate, în termeni de conexiuni neuronale din creier, astfel că există o fereastră de oportunitate în care conexiunile pot fi rupte sau consolidate. Lucruri noi pot fi învățate în același timp în care lucrurile vechi pot fi dezînvățate. Ele induc un fel de suplețe a minții."

Nu e de mirare că psihiatrul ceh Stanislav Grof a prezis, în 1975, că "psihedelicele, folosite în mod responsabil și cu prudența corespunzătoare, ar fi pentru psihiatrie ceea ce este microscopul pentru biologie sau telescopul pentru astronomie".