Primii martori ai îndelungatului mister natural au fost un inginer, un biolog și un om de știință al planetei, care s-au întâlnit la o stație meteo izolată.

Acest grup ciudat a realizat prima înregistrare video a pietrelor călătoare din Valea Morților, California. Timp de un secol, aceste roci stranii și traseele lor lungi și grațioase au uimit o mulțime de vizitatori si de oameni de știință. Bolovanii de dolomită neagră par să se deplaseze pe cont propriu, alunecând în sus peste albia râului secat. Urmele sunt singurele dovezi că pietrele se mișcă. Nimeni nu le-a văzut vreodată mișcându-se.

Lipsind probele directe, explicațiile pentru acest fenomen geologic au oscilat de la câmpul magnetic al Pământului la forța vântului și algele alunecoase. Acum, cu ajutorul înregistrărilor video, fotografiilor time-lapse și sistemului GPS, misterul rocilor în mișcare a fost în sfârșit rezolvat.

Cercetătorii au dezvăluit ieri în revista PLoS ONE că plăcile zimțate de gheață subțire, asemănătoare unor panouri de sticlă spartă, mișcă rocile pe înreaga suprafață a plajei Racetrack. Purtate de vânturile blânde, rocile par să hidroplaneze pe noroiul pufos și ud.

"Este un fenomen minunat", a declarat autorul studiului, Richard Norris. "Bazine de acest tip sunt aproape de dispariție în Valea Morților și poate trece un deceniu până când suficient de multă ploaie sau fenomene de ninsoare vor crea un iaz substanțial", a declarat Norris, paleobiologist la Institutul de Oceanografie Scripps din San Diego, California.

Teoriile cele mai puternice se reduseseră deja la vânt, apă și gheață ca factori pentru mișcarea rocilor. Dar nimeni nu s-a gândit la gheața subțire. Anterior, atenția s-a concentrat pe straturile groase de gheață pe care rocile ar pluti la fel ca aisbergurile purtate de vânt. Gheața observată în timpul studiului era considerată prea subțire pentru a ridica altceva decât pietricele.

"Trebuie să mărturisesc că am fost surprins", a declarat co-autorul studiului Ralph Lorenz, care a scris mai multe studii care sugerează că gheața groasă poartă pietrele pe plajă. "Mă așteptam să fie necesară flotabilitatea și în mod clar nu a fost. Gheața era mai subțire decât am crezut că ar fi nevoie. A fost uimitor să observ procesul în timp ce avea loc", a spus Lorenz, care studiază planeta la Laboratorul de Fizică Aplicată de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore.

Un fenomen similar se petrece în zonele cu climă rece, pe o scară mult mai mare, au spus cercetătorii. Când lacurile și râurile înghețate se revarsă primăvara, sloiurile de gheață pot disloca bolovani mari, lăsând caneluri în sedimentul noroios.

Pe un teren cunoscut pentru geologia sa stearpă și bizară, Racetrack Playa este unul dintre cele mai ciudate. Lacul secat are 4.5 km lungime și este aproape plat și plin cu sute de pietre. Unele sunt mici ca niște mingi de baseball, dar sunt și bolovani care cântăresc 317 kg. Chiar și cei mai mari bolovani lasă urme lungi în spatele lor.

Unele urme sunt scurte, altele se întind pe o distanță de două terenuri de fotbal. Unele urme sunt în zig zag, sugerând schimbări bruște de direcție. În mod misterios, unora dintre urme le lipsesc rocile.